CFM, tot mai aproape de reorganizare. Statul va împărți compania în două – în întreprindere de stat și în societate pe acțiuni

Întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova” este tot mai aproape de reorganizare. Statul urmează să separe companie în două, în funcție de atribuții. Ministrul Vladimir Bolea a precizat azi că procesul presupune o separare clară între infrastructura feroviară și activitatea de transport, fără a schimba proprietarul acestora.

Astfel, „CFM Infrastructură” va rămâne întreprindere de stat, iar „CFM Marfă și Pasageri” va fi societate pe acțiuni, care va activa ca agent economic al statului, fondator și proprietar unic fiind statul, prin Agenția Proprietății Publice.

„Nu se schimbă fondatorul și proprietarul acestor două entități. Sensul reformei este delimitarea clară a rolurilor. Infrastructura rămâne strategică și va fi subvenționată de stat”, a declarat ministrul, citat de bani.md.

Bolea a precizat că din acest an, în bugetul național sunt prevăzute alocări pentru subvenționarea infrastructurii feroviare, bani care vor fi investiți în reconstrucția, construcția, întreținerea și dezvoltarea rețelei feroviare din Republica Moldova.

În ceea ce privește transportul de marfă și pasageri, ministrul a explicat că noua societate pe acțiuni va avea ca obiect exclusiv activitatea de transport. În prezent, pe piața locală există deja câțiva agenți economici privați care dețin aproximativ 400 de vagoane, însă toată tracțiunea, locomotivele, aparține încă CFM.

„În perioada următoare este prevăzută liberalizarea deținerii de locomotive”, a mai spus Vladimir Bolea, sugerând deschiderea pieței pentru investiții private în acest segment.

Reforma Calea Ferată din Moldova ar urma să fie finalizată în prima jumătate a anului 2026 și prevede divizarea companiei în structuri separate, cu delimitarea clară între administrarea infrastructurii și serviciile de transport de pasageri și marfă.

Nu este prima tentativă de reorganizare a CFM. Separarea infrastructurii de activitatea de transport a fost prevăzută și în Codul transportului feroviar, adoptat în 2022, însă până acum reforma nu a fost pusă în aplicare. Autoritățile susțin că noul calendar și alocările bugetare planificate pentru 2026 cresc șansele ca restructurarea să fie dusă, în cele din urmă, la capăt.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...