Chișinăul cere o amânare a aplicării tarifului vamal de 25% pentru produsele exportate în SUA

Autoritățile de la Chișinău au cerut Washingtonului o amânare a aplicării tarifului de 25% pentru produsele exportate în Statele Unite, cotă anunțată de Donald Trump la începutul lunii iulie printr-o scrisoare expediată Maiei Sandu.  

Republica Moldova are nevoie de timp pentru a încheia un posibil acord bilateral, susține secretara de stat a Ministerului Economiei, Cristina Ceban. 

„Încă nu avem un răspuns. Urmează să primim un răspuns din partea Departamentului de Comerț. Nu doar Departamentul de Comerț, dar este partea politică și partea economică, care colaborează și discută între ei în Satele Unite ale Americii, iar ulterior vin cu decizii finale. Nu vreau să zic că va fi sau nu prelungită această perioadă, dar există și această posibilitate”, a declarat Cristina Ceban în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova.

Oficialul a precizat că autoritățile vor continua dialogul cu partea americană și cu exportatorii locali, astfel încât să fie identificate cele mai viabile opțiuni pentru menținerea competitivității pe piața externă, în paralel cu intensificarea eforturilor de diversificare a piețelor de desfacere.

Amintim că, la începutul lunii iulie, președintele SUA, Donald Trump, a anunțat impunerea unor noi tarife vamale pentru importurile din cel puțin șase țări, inclusiv Republica Moldova, într-o nouă etapă a campaniei sale de restructurare a relațiilor comerciale globale ale Americii.

„Începând cu 1 august 2025, vom impune un tarif vamal de doar 25% asupra tuturor produselor moldovenești exportate în Statele Unite, separat de toate tarifele sectoriale. Mărfurile reexportate cu scopul de a evita un tarif mai ridicat vor fi supuse acelui tarif mai mare.Vă rugăm să înțelegeți că procentul de 25% este cu mult sub nivelul necesar pentru a elimina diferența de deficit comercial pe care o avem în raport cu țara dumneavoastră. După cum bine știți, nu se va aplica niciun tarif dacă Moldova, sau companiile din țara dumneavoastră, decid să construiască sau să fabrice produse direct în Statele Unite, și, de fapt, vom face tot ce ne stă în putință pentru ca aprobările să fie obținute rapid, profesionist și în mod obișnuit — cu alte cuvinte, în doar câteva săptămâni”, se arăta în scrisoarea adresată de Trump Maiei Sandu. 

În scrisoare se mai menționează că, „dacă, din orice motiv, decideți să creșteți tarifele dumneavoastră, atunci valoarea respectivă va fi adăugată peste cei 25% impuse de noi”.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...