
Parlamentul Ucrainei a adoptat pe 31 iulie un proiect de lege esențial pentru restabilirea independenței a două instituții-cheie de combatere a corupției: Biroul Național Anticorupție (NABU) și Procuratura Specializată Anticorupție (SAP). Proiectul a fost aprobat cu votul a 331 de deputați și urmează să fie promulgat de președintele Volodimir Zelenski pentru a intra în vigoare.
„Avem o societate civilă extraordinară și un tineret minunat, ale căror voci sunt ascultate de președintele Volodimir Zelenski. Există un dialog rapid între autorități și cetățeni. Aceasta este adevărata democrație: atunci când opiniile oamenilor sunt auzite, iar autoritățile reacționează prin acțiuni concrete”, a transmis șeful administraţiei prezidenţiale, Andrei Ermak, într-o postare pe rețelele de socializare.
Inițiativa legislativă vine la doar o săptămână după ce Rada Supremă adoptase o lege controversată care submina autonomia NABU și SAP, acordând Procurorului General control direct asupra activității acestora. Legea a fost criticată dur atât în interiorul țării, cât și de partenerii internaționali ai Ucrainei, inclusiv Comisia Europeană, și a declanșat proteste de amploare în Kiev și alte orașe.
Deputatul Dmitro Kostiuk, membru al partidului prezidențial „Slujitorul Poporului”, a declarat că unii colegi au fost presați să voteze legea din 22 iulie. El și-a anunțat retragerea din grupul parlamentar în semn de protest.
Potrivit noii legi adoptate azi, se revine asupra prevederilor anterioare care acordau Procurorului General dreptul de a emite ordine obligatorii către NABU și de a redistribui dosarele gestionate de SAP.
Restabilirea independenței acestor instituții este considerată esențială pentru continuarea parcursului Ucrainei către aderarea la Uniunea Europeană. Comisia Europeană ar fi avertizat recent Kievul că nerespectarea standardelor anticorupție ar putea duce la suspendarea anumitor programe de finanțare.