
Europarlamentarul român Claudiu Târziu, liderul Partidului „Acțiunea Conservatoare” (ACT), a lansat un plan privind reunificarea Republicii Moldova cu România. Documentul a fost adoptat de Biroul Politic Național al formațiunii, în cadrul unei reuniuni desfășurate la Piatra Neamț.
Proiectul lui Târziu, intitulat „Reunirea Republicii Moldova cu România. Foaie de parcurs politică, juridică și instituțională”, pune pe hârtie un traseu din cinci etape.
Planul pornește de la apropierea efectivă a celor două maluri ale Prutului. În primii doi ani sunt prevăzute investiții în infrastructura comună, de la drumuri și rețele până la noi poduri peste Prut și modernizarea căilor ferate, astfel încât cele două state să fie conectate mai bine din punct de vedere fizic și economic.
În paralel, proiectul urmărește construirea unei majorități unioniste la Chișinău. ACT consideră că un asemenea obiectiv politic trebuie pregătit printr-un proces de durată, inclusiv prin consolidarea bazinului electoral favorabil Unirii. Claudiu Târziu invocă în acest context și numărul mare de cetățeni ai Republicii Moldova care dețin deja cetățenia română.
Potrivit foii de parcurs, următoarea etapă ar trebui să ducă la decizia politică privind reunificarea, după care ar urma o perioadă de tranziție instituțională. Aceasta ar presupune armonizarea sistemelor fiscale, administrative, judiciare, monetare și militare ale celor două state. Întregul proces este proiectat pe o perioadă de aproximativ 10-15 ani.
Costul total al proiectului de reunificare este estimat la aproximativ 50 de miliarde de euro, bani care ar urma să fie investiți etapizat în infrastructură, dezvoltare și integrarea instituțională a Republicii Moldova în România.
Etapa finală ar urma să fie una juridică și democratică. Formațiunea condusă de Claudiu Târziu propune ca reunificarea să fie validată fie printr-un vot al parlamentelor celor două state, fie prin referendumuri organizate în România și Republica Moldova.
„Reunirea nu trebuie să rămână un ideal frumos sau un slogan electoral. Ea trebuie transformată într-un obiectiv de guvernare, cu pași concreți, termene, responsabili și resurse”, notează autorii.