
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a emis un ordin, prin care a fost actualizată lista consolidată a persoanelor implicate în activități teroriste și de proliferare a armelor de distrugere în masă.
Potrivit documentului publicat astăzi în Monitorul Oficial, pe listă a fost introdus numele Ahmad Hussain al-Sharaa, la poziția 149.
Numele corespunde cu cel al președintelui interimar al Siriei, Ahmad Hussein al-Sharaa, căruia Consiliul de Securitate al ONU i-a ridicat joi, 6 noiembrie, sancțiunile impuse anterior pentru presupuse legături cu grupările teroriste Statul Islamic (ISIS) și Al-Qaida.
Decizia ONU, susținută de Statele Unite, Regatul Unit și Rusia, a fost adoptată cu 14 voturi „pentru” și o abținere a Chinei, marcând începutul procesului de reintegrare internațională a Siriei după prăbușirea regimului Bashar al-Assad.
Deocamdată, autoritățile nu au oferit o explicație privind includerea numelui pe lista SIS și dacă este vorba despre o coincidență de identitate.
