
În ultimii câțiva ani, orele de vârf din traficul din Capitală s-au transformat și mai mult într-un test al răbdării sau într-o clepsidră a nervilor pentru șoferii onești care circulă regulamentar și care, brusc, în oglinzile retrovizoare sunt sfidați și fraieriți de infatuații de la volan care își schimbă banda ca într-un joc de Tetris.
Mai exact, terenul „propice” al acestor mojici auto au devenit benzile destinate transportului public, apărute mai întâi pe câteva străzi din centrul istoric, iar din 2023 pe un șir de bulevarde și străzi aglomerate ale Chișinăului, precum Dacia, Alecu Russo, Ion Creangă etc. Acești mitocani rutieri încalecă fără scrupule linia continuă și ajung plini de sine pe banda destinată troleibuzelor și autobuzelor. Cel mai grav e că nu graba îi forțează la aceste gesturi, ci șirul de complexe și, probabil, în cazul șoferilor bărbați, nesiguranța masculină și încercările de a demonstra mereu ceva, de a împinge la o parte cu farurile o mașină din trafic, de a depăși periculos fără minime calcule, de a accelera brutal, ca ulterior tot așa să frâneze.
E o problemă cotidiană a dimineților și serilor aglomerate de pe cele mai importante străzi din Chișinău. Nu am patalama de expert în circulație rutieră, dar un lucru e sigur – ceva nu merge bine cu benzile destinate transportului public. Separate pe kilometri întregi de linii continue, acestea sunt călărite fără probleme de șmecherii de la volan, pe care nici poliția, nici camerele de supraveghere nu reușesc să-i mai prindă. Mai grav, ajunși pe aceste benzi speciale, încep a circula haotic și cu viteză punând în pericol siguranța altor șoferi și, nu în ultimul rând, a pietonilor, așa cum s-a întâmplat zilele trecute pe o zebră de pe strada Ion Creangă din Capitală.
Se fac razii periodice, însă nici acest lucru nu-i sperie, iar tot asta se întâmplă în văzul șoferilor, care respectă regulamentul până la ultimul indicator, merg cuminți în coloana lor, nu dau senzații de nesiguranță și nici nu fac depășiri riscante.
Cine îi despăgubește moral pe acești șoferi onești? Ei pierd poate cu jumătate de oră mai mult pentru a ajunge acasă la familii sau la serviciu, în timp ce miile de înfumurați cu volanul în față trec săgeată pe lângă ei pe niște benzi speciale unde s-au obișnuit să meargă fără a fi pedepsiți. Aceasta și este una dintre cauzele multor accidente – comportamentul brutal al acestor tupeiști care văd în mașina pe care o conduc belicos nu un mijloc, dar un țel de a te manifesta ieftin.
Un lucru e clar, fie șoferii moldoveni, cu încă mare atitudine mitocănească în trafic, nu sunt pregătiți pentru aceste reguli, fie implementarea acestui mecanism, bun în esență, gafează undeva.
Soluții au fost discutate mai multe: permiterea intrării în aceste benzi mult mai devreme decât actualele distanțe stabilite, interzicerea circulației pe aceste părți ale străzilor doar în câteva ore ale dimineații și ale serii sau, pe lângă autobuze și troleibuze, să fie privilegiate și taxiurile. Oricum, soluția trebuie găsită într-o analiză largă a Poliției, experților auto, urbaniștilor și autorităților municipale.
Între timp, spectacolul obraznic și disprețuitor va continua, iar păgubiți vor fi toți, nu doar șoferii cumsecade, pentru că orice expert auto poate confirma că nu doar un troleibuz avariat la intersecție, un accident minor sau ploaia pot provoca ambuteiaje, dar și șofatul haotic și prost cu schimbări bruște de benzi, frânări instantanee sau depășiri riscante – adică nesimțirea.