Comisia de politică externă a Senatului României îi cere Kievului să garanteze drepturile românilor, în cadrul negocierilor Ucraina-UE

Comisia de politică externă a Senatul României a subliniat, în unanimitate, necesitatea ca, pe parcursul negocierilor de aderare dintre Ucraina și Uniunea Europeană, autoritățile de la Kiev să asigure prezervarea identității naționale a etnicilor români, în conformitate cu standardele europene, informează Agenția BucPress, cu referire la Agerpres.

Poziția a fost exprimată luni, 23 februarie, în cadrul ședinței Comisiei de politică externă, iar concluziile urmează să fie consemnate în procesul-verbal care va deveni public. Președintele comisiei, Titus Corlățean, a precizat într-o postare pe Facebook că membrii comisiei, indiferent de apartenența politică, au susținut în mod unanim necesitatea respectării criteriilor politice de aderare de către statul candidat Ucraina.

Potrivit acestuia, printre aceste criterii se numără garantarea drepturilor minorităților naționale, inclusiv ale românilor din Ucraina, la nivelul standardelor stabilite în cadrul Consiliul Europei. El a făcut referire la Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale și la Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, ca repere principale în domeniu.

„Asta se traduce prin garantarea reală, în primul rând, a educației în limba maternă și, respectiv, a libertății religioase a etnicilor români din Ucraina”, a arătat Titus Corlățean, potrivit Agerpres.

Președintele Comisiei de politică externă a subliniat că Parlamentul României va monitoriza atent evoluțiile legate de acest subiect și se va pronunța „la momentul oportun”, pe baza unor date și informații concrete, nu pe baza unor „mituri, manipulări sau dezinformări”, conform relatării BucPress.

De asemenea, membrii comisiei au adresat o solicitare unanimă Guvernului României de a-și îndeplini pe deplin atribuțiile în acest domeniu. Dezbaterea a avut loc în prezența reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe, potrivit aceleiași surse.

Recent, într-un reportaj realizat de Agerpres la Cernăuți, reprezentanți ai comunității românești au semnalat dificultăți majore în sistemul de învățământ în limba română din regiune. Potrivit declarațiilor făcute pentru Agerpres, școlile românești se confruntă cu un deficit accentuat de cadre didactice, în lipsa unei instituții locale de învățământ superior care să pregătească profesori pentru disciplinele predate în limba română.

Totodată, membri ai comunității au atras atenția că aplicarea noii Legi a educației, în forma actuală, ar putea duce la restrângerea rețelei de licee cu predare în limba română, ceea ce ar afecta accesul tinerilor la studii în limba maternă și, pe termen lung, reprezentarea lor profesională și socială. Aceste preocupări au fost aduse în discuție atât în dialogul cu autoritățile ucrainene, cât și în relația cu partenerii europeni, potrivit Agerpres.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...