DOC | Românii din Ucraina cer intervenția urgentă a Bucureștiului pentru salvarea școlilor cu predare în limba română

Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa solicită o întâlnire urgentă cu ministrul de Externe al României, Sebastian-Dănuț Neculăescu, pentru a discuta despre viitorul școlilor cu predare în limba română din Ucraina. Demersul vine în contextul în care, începând cu 3 noiembrie, autoritățile locale din sudul Basarabiei vor organiza consultări publice privind reorganizarea mai multor licee.

Într-un memoriu transmis la 28 octombrie, citat de Agenția BucPress, organizația cere ca întrevederea să aibă loc în cel mult șapte zile lucrătoare, cu participarea reprezentanților comunităților românești, a cadrelor didactice și a diplomaților români acreditați în Ucraina.

Cele mai mari îngrijorări vizează școlile din comunitatea teritorială Reni, raionul Ismail, în special din localitățile cu populație majoritar românească Anadol, Barta, Cartal, Frecăței și Satu Nou. Potrivit asociației, reforma învățământului liceal, programată pentru 1 septembrie 2027, riscă să limiteze accesul copiilor la educație în limba maternă.

Organizația reclamă și lipsa unui dialog efectiv cu autoritățile de la București, susținând că trei solicitări de întrevedere, transmise pe parcursul acestui an fostei conduceri a MAE, au rămas fără rezultat, deși ministerul își exprimase disponibilitatea pentru discuții.

„Considerăm că dialogul instituțional direct și consultarea efectivă sunt esențiale pentru identificarea unor soluții concrete de protejare a drepturilor educaționale, culturale și lingvistice ale românilor din Ucraina”, se arată în comunicatul asociației.

Memoriul este semnat de Anatol Popescu, președinte fondator al Asociației „Basarabia”. Organizația precizează că MAE a confirmat primirea documentului, dar nu a comunicat deocamdată dacă va da curs solicitării de întrevedere.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...