Consilier al Ambasadei Ucrainei în R. Moldova, în vizită la universitatea „de stat” din Tiraspol

Un diplomat al Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova a participat la o manifestare dedicată poetului Taras Șevcenko, organizată la universitatea „de stat” din Tiraspol. Este vorba despre consilierul din cadrul misiunii, Andrei Vișcik, care este și membrul delegației ucrainene în Comisia Unificată de Control.

În cadrul evenimentului, diplomatul a ținut un discurs despre promovarea culturii ucrainene într-o sală unde erau arborate drapelul de stat al Ucrainei și așa-zisul steag al regiunii separatiste „republica moldovenească nistreană”. Despre vizita lui Andrei Vișcik au relatat posturile TV locale, care l-au prezentat pe diplomat și drept „reprezentant al Ambasadei Ucrainei din statul vecin”.

Diplomatul ucrainean a participat la o manifestare dedicată celor 164 de ani de la reînhumarea poetului Taras Șevcenko. Cunoscutul gânditor ucrainean a murit în data de 12 martie 1861, fiind înmormântat în Sankt-Petersburg. Conform unui testament lăsat chiar de prozator, peste două luni, în 22 mai 1861, poetul a fost reînhumat în Kanev din actuala regiunea ucraineană Cerkassî.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...