Cămine studențești și spitale, eficientizate energetic dintr-un sprijin oferit de Franța și Germania. Valoarea proiectului – peste 70 de milioane de euro

În următorii ani, 16 cămine studențești și blocuri universitare și 14 spitale raionale vor fi eficientizate energetic în cadrul unui program european de peste 70 de milioane de euro. Proiectul va fi realizat dintr-un credit francez și dintr-un grant german.

Acordul de credit dintre R. Moldova și Agenția Financiară Franceză pentru Dezvoltare a fost ratificat joi de Parlament.

Datorită acestui proiect se urmărește o reducere cu 60% din energia consumată de clădirile vizate, diminuarea emisiilor de dioxid de carbon cu 4200 de tone pe an.

Printre clădirile incluse în proiect se numără căminele Universității de Stat din Moldova și ale Universității Tehnice, blocurile de studii ale Universității Pedagogice „Ion Creangă”, Spitalul de Psihiatrie și Centrul Național de Transfuzie a Sângelui din Bălți, dar instituțiile medico-sanitare publice din Hâncești, Fălești, Căușeni, Orhei și alte centre regionale.

Suma creditului francez este de 30 de milioane de euro, iar suplimentar, pentru implementarea proiectului, Guvernul Germaniei va acorda un grant de 38,7 milioane de euro. De asemenea, Republica Moldova va avea o contribuție de 4,3 milioane de euro.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...