
Produsele alimentare continuă să se scumpească în Republica Moldova, iar ouăle și legumele se numără printre produsele care au înregistrat cele mai mari creșteri în ultimele 12 luni. Potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică, inflația anuală a ajuns în luna mai la 6,8%.
Statisticile arată că prețurile produselor alimentare au crescut, în medie, cu 5,7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai afectate au fost ouăle, care s-au scumpit cu 36,2%, urmate de legume, cu 17,9%.
Există însă și excepții. Zahărul s-a ieftinit cu 4,1% comparativ cu luna mai a anului trecut.
Pe lângă produsele alimentare, creșteri importante de preț au fost înregistrate și la produsele nealimentare, care s-au scumpit cu 7,2%, precum și la servicii, unde majorarea medie a ajuns la 7,5%.
La categoria produselor nealimentare, cele mai semnificative scumpiri au fost consemnate la combustibili și carburanți, ale căror prețuri au crescut cu 26,6%. În ceea ce privește serviciile, transportul de pasageri s-a scumpit cu 31,5%, iar energia electrică cu 15,2%.
Totodată, unele tarife reglementate au înregistrat reduceri. Astfel, energia termică s-a ieftinit cu 17%, iar gazele naturale cu 13,9% față de luna mai a anului trecut.
Potrivit BNS, inflația cumulată de la începutul anului a ajuns la 4,9%.