
Creștinii ortodocși de stil vechi îl cinstesc azi pe Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir, nobilul și ostașul care a luptat și a murit întru Hristos. Martirul a trăit în perioada tetrarhiei instituită la sfârșitul secolului al III-lea în Imperiul Roman de către Dioclețian, care își făcuse cetatea de conducere în zona vestică a Turciei de azi, în timp ce guvernarea apuseană a imperiului era asigurată de Maximian, în actualul Milano.
Dimitrie, un tânăr ofițer și credincios cu o educație aleasă, a fost guvernator al Tesalonicului din Grecia, funcție ce i-a revenit de la tatăl său, o personalitate înstărită, care, având influențe importante, nu îndrăznea să mărturisească numele Mântuitorului Iisus Hristos, mai ales că cei doi proaspeți împărați regionali instituiseră o persecuție împotriva creștinilor.
Pentru că L-a mărturisit pe Hristos și pe mulți i-a întors la credință, mai întâi a fost întemnițat, iar mai apoi ucis cu sulițele, la porunca împăratului Maximian. Trupul Sfântului Dimitrie a fost îngropat cu cinste de către creștini și, după un timp, din mormântul său au început să curgă picături de mir frumos mirositor, prin care s-au săvârșit multe minuni și vindecări. Din acest motiv, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este numit și Izvorâtorul de Mir și este cunoscut până astăzi ca mare făcător de minuni.
Numele Dumitru își originea în grecescul Demetrios, derivat al zeiței Demtra a agriculturii și fertilității. În prezent, în R. Moldova 36 de mii de bărbați poartă numele Dumitru, iar peste 18100 – Dmitri. De asemenea, 210 sunt Dimitrie, iar 200 sunt scriși în acte Dima. Totodată, 160 de moldoveni poartă numele de familie Dumitru.