Creștinii ortodocși de stil vechi îl cinstesc azi pe Sfântul Evanghelist Ioan, apostol al dragostei și cel mai longeviv ucenic al Mântuitorului

Creștinii ortodocși de stil vechi îl cinstesc azi pe Sfântul Evanghelist Ioan, primul care a primit și titlul de Teolog. A fost cel mai tânăr dintre cei 12 apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos și cel mai longeviv, fiind singurul ucenic care a murit în mod natural, de bătrânețe, la începutul domniei împăratului Traian.

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan este cinstit pe 26 septembrie/9 octombrie, când e ziua trecerii sale la cele veșnice, și în data de 8/21 mai, ziua pomenirii semnului minunat de la mormântul său. Biserica a rânduit încă o dată de prăznuire a Sfântului Ioan pentru a marca momentul când din mormântul său ieșea o pulbere albă, pe care creștinii din vestul Asiei Mici o numeau „mana” și cu ea se tămăduiau de toate neputințele. Acest semn minunat a avut loc în fiecare an până în momentul cotropirii Efesului de către otomani.

Sfântul Ioan Evanghelistul este fratele Sfântului Apostol Iacob, fii ai lui Zevedeu și ai Salomeei. Mântuitorul i-a numit pe acești doi frați înflăcărați de zel și ambițioși „fiii tunetului”.

Sfântul Ioan a fost, mai întâi, ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi a fost chemat la apostolat de Mântuitorul împreună cu fratele său Iacob când se aflau pe țărmul Ghenisaretului, fiind alături de Petru și Andrei cei dintâi chemați la apostolie.

Sfântul Ioan Evanghelistul a fost cel mai tânăr dintre cei 12 apostoli. Se pare că avea cam 25 de ani când a fost chemat la apostolie. A fost unul dintre Apostolii cei mai apropiați ai Domnului Iisus, și în Evanghelia sa, se numește ucenicul pe care îl iubea Iisus (Ioan 21, 20).

Primul între Sfinții creștini care a primit supranumele de Teologul este Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Apostol al iubirii dumnezeiești, a scris sub inspirația Sfântului Duh pagini de scriptură care îi mișcă inimile tuturor spre dragostea de Dumnezeu. Alături de Iacob, fratele său, și de Petru, s-a numărat între ucenicii cei mai apropiați ai Mântuitorului, care au avut privilegiul de a-L însoți în momente esențiale, la învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Față, în clipele grele din grădina Ghetsimani. De asemenea, Ioan a fost singurul dintre apostoli care a stat la piciorul Sfintei Cruci. Când apostolii au plecat să vestească lumii Mântuirea în Hristos, Sfântul Ioan, potrivit tradiției, a mers în Asia Mică. Aici a fondat și păstorit Biserica din Efes și alte comunități creștine din zonă.

Tertulian şi Fericitul Ieronim menționează că, din porunca împăratului Domițian (81-96), Apostolul dragostei a fost exilat în insula Patmos unde a viețuit 15 ani.

După ce Împăratul Nerva a urcat pe tronul Imperiului, Sfântul Ioan a revenit în Efes, unde a mai trăit câțiva ani, continuând lucrarea misionară începută anterior. S-a mutat la Domnul la o vârstă înaintată, în cel de-al treilea an al împărăției lui Traian (98-117), unde rânduise din timpul vieții sale mai mulți episcopi și preoți. Ultimele clipe ale vieții sale sunt descrise în Sinaxar: „Ucenicii au săpat un mormânt în chipul Crucii, de lungimea staturii sale, precum le-a poruncit, apoi i-a zis lui Prohor (n.r. ucenicul Sfântului Ioan) să meargă la Ierusalim şi acolo să petreacă până la sfârșitul său. Învățându-și ucenicii și sărutându-i le-a zis: „Trăgând pământul, mama mea, acoperiți-mă”. Și l-au sărutat ucenicii, acoperindu-l până la genunchi. El iar sărutându-i pe ei l-au acoperit până la grumaji, și a pus pe fața lui o basma, și așa l-au sărutat, plângând foarte tare, apoi l-au acoperit cu totul”.