Orice lucru în biserica creștină nu este aleatoriu, totul are un fundament. Așa e și cu Postul Paștelui, care este cel mai lung și cel mai aspru din toate cele patru ale Bisericii Ortodoxe. De fapt, acest post este structurat în două etape distincte. Postul Paștelui, cu durata sa de 40 de zile, este în afara Săptămânii Patimilor, care are un cadru cu totul special.
Conform hotărârilor statornicite încă la primul Sinod Ecumenic din anul 325, postul de 40 de zile se încheie în vinerea dinaintea Sâmbetei Sfântului Lazăr și a Duminicii Floriilor, care sunt praznice aparte. Adică, celelalte opt zile rămase până la Învierea Domnului, cu tot cu Săptămâna Patimilor, sunt încadrate într-un regim mai aspru de postire și au practici liturgice și rânduieli diferite.
Durata postului de 40 de zile are câțiva corespondenți simbolici. O dată te trimite la cei 40 de ani pe care i-a petrecut poporul evreu în peninsula Sinai, când iese din robia Egiptului. Cartea a doua a Vechiului Testament sau Cartea Exodului dă istoria lui Moise, care aduce începutul ideii de Paște. Este o sărbătoare ebraică marcată și în prezent și doar etimologic are legătură cu Paștele creștin. Termenul ebraic „Pesah” înseamnă trecere, ceea ce pentru evrei este literalmente trecerea minunantă a Mării Roșii.
Această perioadă ne aduce aminte, la fel, și de cele 40 de zile de post ținute de Mântuitorul Iisus Hristos înainte de începerea misiunii sale, ceea ce i-a dat Postului Mare și denumirea de Păresimi sau Patruzecime, noțiune întâlnită pentru prima dată în canonul 5 al Primului Sinod Ecumenic.
În general, fiind cel mai aspru post, cu doar două dezlegări la pește, de Bunavestire și Florii, intrarea în el se face gradual. Avem mai întâi lăsatul secului de carne, iar peste o săptămână și cel de brânză, după care și începe Postul Mare.
Dacă la catolici, din punct de vedere alimentar postul este mai puțin riguros, cu preparate din carne interzise, de exemplu, doar în zilele de vineri, la ortodocși sunt alte restricții cu doar două dezlegări la paște.
În general, faptul că în Postul Crăciunului, de exemplu, dezlegările la pește sunt mult mai dese este o chestie practică. E iarnă și, din cele mai vechi timpuri, nu prea găseai produse vegetale. De-a lungul istoriei s-au făcut și unele adaptări specifice locurilor. De exemplu, Biserica Greacă consideră că fructele de mare sunt de post, împărțirea fiind făcută pe criteriul hemoglobinei, adică dacă animalele nu au sânge sunt alimente de post. O hotărâre luată cândva în sprijinul călugărilor din zonele stâncoase unde nu prea creștea nimic și erai în imposibilitate de a ține post, iar schimbul de hrană nu se făcea ca acum.
De fapt, nu rigorile alimentare sunt baza, pentru creștini postul și Paștele consfințește anual patimile, moartea și mai ales Învierea lui Hristos prin a Cărui jertfă a venit mântuirea. Multora le scapă acest aspect și privesc abordările bisericești ca pe un obicei și nu ca un mesaj plin de simbolism ce îți aduce un sac de învățăminte.
De exemplu, în privința lucrurilor miraculoase la care se face trimitere în ciclul pascal, nu explicația este miza, pentru că din perspectiva credinciosului nu explicația propriu-zisă contează, ci ceea ce te învață acel eveniment, acea pildă. Pentru un creștin nu contează să demonstrezi matematic realitatea, pentru el evenimentul în sine și textele redate sunt un act simbolic.
Câți dintre cei care critică Biserica pentru așa-zise abordări învechite ascultă ce se cântă și ce se citește în biserică? Acele texte și rânduieli sunt operele unor oameni reali și de o imensă cultură a creștinismului timpuriu, sunt gânditori cu știință, precum Ioan Damaschinul sau Ioan Gură de Aur, nu niște habotnici cu învățături oarbe. Așadar, Dumnezeul care s-a făcut om și a trecut prin cele mai groznice chinuri umane este, în plan simbolic, expresia supremei iubiri, un principiu simplu de a judeca lucrurile corect, pentru că dacă nu e bine, nu e Dumnezeu.
