Transportul aerian din Orientul Mijlociu, paralizat. Peste 19.000 de zboruri întârziate după escaladarea conflictului Israel–Iran

Traficul aerian din Orientul Mijlociu și statele din Golf a fost grav perturbat după loviturile lansate de SUA și Israel asupra Iranului și riposta Teheranului, peste 19.000 de zboruri fiind întârziate la nivel global, iar mii anulate, transmite Euronews.

Mai multe țări, inclusiv Bahrain, Iran, Irak, Israel, Iordania, Kuweit, Qatar și Emiratele Arabe Unite, au anunțat închiderea totală sau parțială a spațiului aerian, forțând suspendări, anulări și devieri de curse și lăsând zeci de mii de pasageri blocați în aeroporturi.

Compania de analiză Cirium arată că hub-urile majore din Dubai, Abu Dhabi și Doha au fost afectate puternic, iar marile companii aeriene din Golf au anulat peste 1.800 de zboruri. Din cele aproximativ 4.218 curse programate să aterizeze sâmbătă în Orientul Mijlociu, 966 (22,9%) au fost anulate, iar pentru duminică alte 716 zboruri au fost deja anulate.

Platforma FlightAware a raportat că, până duminică dimineață, peste 19.000 de zboruri au fost întârziate la nivel mondial și peste 2.600 anulate.

Operațiunile rămân suspendate la mai multe aeroporturi importante. Autoritățile din Dubai au confirmat că zborurile pe aeroporturile Dubai International și Al Maktoum sunt oprite până la noi ordine, iar compania Emirates a suspendat temporar toate operațiunile până duminică după-amiază.

Și aeroportul Hamad din Doha și-a suspendat activitatea din cauza închiderii spațiului aerian al Qatarului.

În același timp, cel puțin 145 de aeronave aflate în zbor spre orașe precum Tel Aviv sau Dubai au fost redirecționate către aeroporturi din Atena, Istanbul sau Roma, iar unele curse s-au întors la aeroportul de plecare.

Printre companiile care au anunțat suspendări sau anulări se numără Emirates, Etihad, Qatar Airways, Wizz Air, Turkish Airlines, Air France, KLM, British Airways, Lufthansa Group, Finnair, Norwegian, Delta Air Lines, American Airlines, Air Canada, Air India și Pakistan International Airlines.

Experții din industrie avertizează că perturbările ar putea continua mai multe zile.

„Pentru călători nu există o modalitate de a îndulci situația – trebuie să se aștepte la întârzieri și anulări în zilele următoare”, a declarat analistul Henry Harteveldt.

Escaladarea vine după atacurile iraniene asupra unor țări din Golf care găzduiesc baze americane. În Emiratele Arabe Unite au fost raportate victime în urma unor incidente la aeroporturi.

Oficialii de la Aeroportul Internațional Dubai, cel mai mare din Emiratele Arabe Unite și unul dintre cele mai aglomerate din lume, au anunțat că patru persoane au fost rănite. La rândul său, Aeroportul Internațional Zayed din Abu Dhabi a raportat că o persoană a fost ucisă și alte șapte au fost rănite într-un atac cu dronă. De asemenea, au fost semnalate atacuri și asupra Aeroportului Internațional Kuweit.

Autoritățile aeronautice și companiile aeriene le recomandă pasagerilor să verifice statutul zborurilor înainte de deplasarea la aeroport.

Experții avertizează că ocolirea zonelor de conflict va prelungi rutele și va crește costurile de operare, ceea ce ar putea duce la scumpirea biletelor dacă criza se prelungește.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...