Creștinii ortodocși îl cinstesc astăzi pe Sfântul Preot Mucenic Alexandru Baltaga din Basarabia, canonizat în vara acestui an

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi, 8 august, pe Sfântul Preot Mucenic Alexandru Baltaga din Basarabia, care a fost canonizat recent de Sfântul Sinod al BOR. Supranumit și patriarh al preoțimii din Basarabia, pentru activitatea sa pastorală deosebită, a fost un model pentru slujitorii Sfântului Altar, alegând de bună voie să rămână alături de turma sa, după ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, și să moară cu moarte de martir.

Sfântul Preot Mucenic Alexandru Baltaga s-a născut la 14 aprilie 1861, în comuna Lozova, județul Lăpușna. A făcut parte dintr-o familie binecredincioasă care a dat mulți slujitori vrednici acestui ținut. Tatăl său, Părintele Ștefan Baltaga, slujea ca preot la Biserica Sf. Nicolae din Lozova, fiind ajutat în slujirea sa de preoteasa Elena Prohorievna, mama Sfântului, o femeie evlavioasă și cu frică de Dumnezeu. Aceste virtuți s-a silit binecredincioasa sa mamă a le sădi de timpuriu în sufletul fiului său.

Primii ani de școală i-a petrecut pe lângă biserică, la școala parohială din Lozova, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău, pe care îl finalizează la 15 iunie 1883. După terminarea studiilor, datorită așezării sale, este remarcat printre mulți alții și i se încredințează responsabilitatea de pedagog al Școlii Spirituale de băieți din Chișinău.

Sfântul Alexandru se căsătorește cu Elena Bivol, și ea fiică de preot, alături de care a înfiat și a crescut doi copii, pe Vsevolod și Margareta. La scurt timp, în anul 1886, a fost hirotonit pe seama Bisericii Călărași-Sat cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, din județul Lăpușna, unde a slujit până la sfârșitul vieții.

Sfântul Alexandru era plin de energie, cu mare putere de muncă, minte pătrunzătoare, voință neînduplecată și înzestrat cu un tact deosebit. Pentru calitățile sale duhovnicești și organizatorice, primește o serie de responsabilități administrative în cadrul Arhiepiscopiei Chișinăului. În aceeași perioadă se implică și în activitățile didactice, cultivând în inimile tinerilor dragostea de Dumnezeu și de Biserică. Pentru o mai bună intensificare a propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu în limba română, pe înțelesul poporului, între anii 1906 și 1917, alături de Arhimandritul Gurie Grosu, viitorul mitropolit al Basarabiei, și Preotul Constantin Popovici, face eforturi considerabile pentru redeschiderea și funcționarea Tipografiei Eparhiale, iar începând din anul 1908 tipărește revista „Luminătorul”, buletinul eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului.

Sfântul Alexandru atât de mult s-a distins prin lucrarea sa preoțească încât este ales reprezentant al preoțimii basarabene în Sfatul Țării. Fiind purtător al mesajului preoților basarabeni, la 27 martie 1918, votează pentru Unirea Basarabiei cu România.

Începând cu Revoluția Bolșevică din 1917, s-a declanșat în Rusia o mare prigoană asupra clericilor și a credincioșilor ortodocși. În această perioadă s-au arătat mulțime de ierarhi, preoți, călugări și credincioși care, cu bărbăție duhovnicească au mărturisit pe Hristos, primind moarte mucenicească. Atunci, Sfântul Alexandru s-a arătat stâlp al credinței, mărturisind că nu va lăsa turma sa să fie înghițită de lupii roșii, adică de comuniștii fără de Dumnezeu.

În acele vremuri de grea încercare, Sfântul a aflat singura scăpare la Dumnezeu, și mai cu seamă la Maica Domnului, față de care aveam mare evlavie și căreia i-a cerut necontenit mijlocirea. Astfel, după ce a intensificat propovăduirea Evangheliei lui Hristos în rândul credincioșilor, a organizat pelerinaje și procesiuni cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Paceaiiv, aducând icoana la biserica din Călărași în care slujea spre ocrotirea și alinarea suferințelor credincioșilor greu încercați de războaie și molime.

În 1940 Basarabia și Bucovina sunt ocupate de Uniunea Sovietică. Văzând acest pericol, soția și copii Sfântului Alexandru hotărăsc să se refugieze în România, el, însă, refuză să își părăsească credincioșii, stând alături de ei și îmbărbătându-i pentru a face față prigoanei care tocmai începea în Basarabia.

În ziua de 31 august, a fost arestat de NKVD chiar în timpul Sfintei Liturghii și dus la Chișinău. Era acuzat că a fost ostil Rusiei Sovietice și a militat pentru unirea cu țara mamă, România.

A stat închis în temniță până la 22 iunie 1941, când Armata Română trece Prutul pentru eliberarea Basarabiei. Atunci, pentru că bătrânul mărturisitor nu apucase să fie condamnat, a fost deportat în regim de urgență la închisoarea din orașul Kazan, în actuala Republică Tatarstan din Federația Rusă. Pe calea spre exil, a fost supus multor chinuri, a fost bătut, dezbrăcat de haine, tras de barbă, în condiții greu de îndurat, dar pe toate le-a răbdat rugându-se lui Dumnezeu să îl întărească în suferințe. Din cauza torturilor la care a fost supus, și-a încredințat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la vârsta de 80 de ani, în închisoarea din Kazan, la 7 august 1941.

Sursa: Episcopia Basarabiei de Sud