CSM a aprobat raportul pozitiv al Comisiei de Vetting în cazul judecătorului Sergiu Stratan, președintele completului în dosarul Plahotniuc

Președintele completului care examinează dosarul Plahotniuc, judecătorul Sergiu Stratan, este mai aproape de un nou post la Curtea Supremă de Justiție. Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat, vineri, raportul pozitiv al Comisiei de Vetting în cazul magistratului, care este și candidat pentru funcția de judecător la CSJ.

În aceeași ședință, CSM a aprobat și raportul Comisiei de Vetting pentru Constantin Damaschin, președinte interimar al Judecătoriei Chișinău. CSM a constatat că ambii judecători au trecut procesul de vetting, demonstrând integritate, profesionism și respect pentru standardele etice ale justiției, transmite IPN.

Constantin Damaschin este președinte interimar al Judecătoriei Chișinău, funcție pe care a preluat-o pe 11 februarie. Din mai 2021 a fost vicepreședinte interimar al Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

Sergiu Stratan este judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, și candidat la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție. În 2014 a devenit vicepreședinte al Judecătoriei Botanica. Anterior a lucrat asistent judiciar la Judecătoria Botanica și la Curtea Constituțională.

Totodată, în cadrul ședinței CSM au fost amânate trei rapoarte ale Comisiei de vetting pentru judecătorii Igor Chiroșca, Ruxanda Pulbere și Ion Bulgac de la Curtea de Apel Centru. Aceste cazuri vor fi discutate la ședința din 30 decembrie.

Procesul de vetting face parte din reforma sistemului judecătoresc și urmărește să crească transparența, responsabilitatea și încrederea publicului în magistrați.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...