Curtea Constituțională a respins cererea deputaților PCRM privind suspendarea Decretului președintelui Maia Sandu cu privire la eliberarea din funcție a procurorului general Alexandr Stoianoglo. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de Înalta Curte, care concluzionează că autorii sesizării nu au prezentat suficiente argumente.
„Analizând argumentele prezentate în susținerea cererii de suspendare, Președintele Curții observă că autorii nu au prezentat niciun argument privind riscurile afectării vreunui domeniu stabilit de Legea cu privire la Curtea Constituțională și Codul jurisdicției constituționale prin Decretul contestat. Prin urmare, Președintele respinge cererea formulată”, se arată în hotărârea Curții Constituționale.
Republica Moldova a fost condamnată recent la CEDO în cazul fostului procuror general Alexandr Stoianoglo. O decizie în acest sens, a fost pronunțată, acum două săptămâni, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a semnalat o încălcare a procedurii de suspendare din funcție a acestuia, deoarece nu i s-a oferit dreptul de a contesta decizia.
Fostul procuror general a fost numit în funcție în noiembrie 2019, în urma unui concurs public, și a fost suspendat în 5 octombrie 2021, atunci când Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a permis ca el să fie cercetat penal pentru abuz în serviciu, corupere pasivă, fals în declarații și depășirea atribuțiilor de serviciu.
La sfârșitul lunii septembrie, președintele Maia Sandu a semnat decretul cu privire la demisia lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general, la propunerea CSP înaintată încă în mai 2022.