Curtea de Apel din Grecia a admis extrădarea lui Vlad Plahotniuc în R. Moldova

Curtea de Apel de la Atena, Grecia, a admis extrădarea lui Vlad Plahotniuc în R. Moldova. Decizia a fost pronunțată cu puțin timp în urmă. Ședința are loc la trei săptămâni de cânt procurorii moldoveni au anunțat că au expediat solicitarea de extrădare. 

Totuși, autoritățile de la Chișinău au precizat, săptămâna trecută, că ședința de azi nu reprezintă ultima etapă a procedurii, decizia finală urmând să fie luată de Ministerul Justiției din Grecia. 

Cererea de extrădare în privința fostului lider PDM a fost inițiată de procurorii moldoveni în 24 iulie, la două zile de la reținerea lui Vlad Plahotniuc în Atena, împreună cu fostul deputat Constantin Țuțu. Ulterior, și Ministerul Justiției a anunțat că, oficial, cererea a fost expediată de instituție autorităților elene în 4 august.

Ulterior, în 8 august, Procuratura Generală a anunțat că a expediat autorităților din Grecia o cerere suplimentară de extrădare a lui Vlad Plahotniuc, pe lângă cea transmisă în 24 iulie, ce se referă la trei cauze penale în care este vizat fostul lider PDM. Instituția nu a precizat însă despre ce dosare este vorba.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...