Curtea de Apel se expune azi asupra cererii SIS privind declararea organizației „Evrazia” drept extremistă

Curtea de Apel Centru urmează să se expună azi asupra demersului Serviciului de Informații și Securitate care cere ca organizația „Evrazia”, afiliată fugarului Ilan Șor, să fie declarată drept extremistă. Ședința instanței a fost anunțată pentru 20 octombrie, deși anterior fusese stabilită pentru 6 octombrie.

Potrivit autorităților, organizația ar fi folosită de Ilan Șor pentru a „coordona proiecte de influență subversivă împotriva Republicii Moldova”. „Evrazia” este vizată într-un raport al instituției despre imixtiunea externă în procesele electorale din 2024. Documentul indică faptul că influența străină asupra Republicii Moldova s-a exercitat prin „platforme, agenți de influență și instrumente tipice unei imixtiuni hibride”, printre care entitatea Eurasia, Blocul „Victorie” și „grupul criminal organizat „Șor”, susținut de persoane aflate sub sancțiuni internaționale și în căutare.

În raport se mai precizează că, sub paravanul unor proiecte cu tentă culturală și educațională, organizația „Evrazia” ar fi finanțat deplasarea cetățenilor Republicii Moldova – în special membri și simpatizanți ai structurilor afiliate blocului „Victorie” – la Moscova, unde aceștia au fost instruiți în domeniul social-politic, al tehnologiilor electorale și chiar al tehnicilor de destabilizare.

Potrivit SIS, la aceste instruiri au participat experți și instructori din Federația Rusă, Belarus și state din Asia Centrală, iar printre vorbitori s-au regăsit membri ai organizației de tineret a partidului de guvernare de la Moscova, precum și propagandiști și ideologi ruși.

Totodată, o componentă semnificativă a fost implicarea clerului. În lunile august și septembrie 2024, aproximativ 500 de preoți și enoriași ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, parte a Patriarhiei Ruse, au participat la deplasări organizate la Moscova sub forma unor „pelerinaje” și evenimente religioase precum „Drumul Crucii” sau „Marșul Păcii”, acțiuni sprijinite financiar de entități din Federația Rusă.

Aliona Arșinova, deputată în Duma de Stat a Federației Ruse și președinta Consiliului coordonator al „Eurasiei”, preciza pentru presa rusă că organizația desfășoară în Republica Moldova acțiuni cu caracter umanitar, cum ar fi sprijinirea fermierilor și pensionarilor sau organizarea de călătorii pentru tineri „în scop de schimb cultural” cu alte țări din spațiul eurasiatic.

În septembrie 2024, Statele Unite ale Americii au inclus „Evrazia” pe lista entităților sancționate, acuzând-o de tentative de destabilizare a situației socio-politice din Republica Moldova înaintea alegerilor prezidențiale.

Dacă instanța va admite cererea SIS, „Evrazia” va deveni prima organizație cu sediul în Federația Rusă declarată extremistă în Republica Moldova, ceea ce va implica interzicerea oricăror activități pe teritoriul țării și blocarea conturilor și resurselor sale.

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...