CUVÂNT PENTRU SUFLET | Părintele Savatie: Iertarea pe care suntem împuterniciți să o dăm nu face atâta bine celui iertat, cât nouă

„O să-l iert atunci când își va cere iertare”. Trăim această satisfacție a triumfului dreptății noastre atunci când celălalt își cere iertare. E ca și cum ne-ar da dreptate. Iar noi ne asumăm postura de judecător, de dezlegător de păcate și deschizător al porților cerului pentru păcătosul care ne-a greșit. Sau credem noi că ne-a greșit. Printr-o judecată născocită de propria noastră minte considerăm că nouă ni s-a greșit, că noi suntem cei cu cheia împărăției la șold.

Doar că iertarea pe care suntem împuterniciți să o dăm nu face atâta bine celui iertat, cât nouă. Căci această putere nu este una pe care o avem în mod ființial, ci ne-a fost dată ca un zălog al propriei noastre iertări, atunci când Hristos ne-a zis: „Iertați și vi se va ierta, cu măsura cu care judeci cu aceea vei fi judecat”.

Așadar, pentru a noastră mântuire iertăm pe cei ce ne greșesc, nu pentru că fără iertarea noastră ei ar rămâne neiertați.

Până ne codim noi, amânând iertarea pe motiv că „nu ni s-a cerut iertare”, Dumnezeu poate l-a și iertat pe cel ce ne-a greșit. Pentru că, să nu uităm, nu doar noi iertăm, ci, mai ales, Dumnezeu. Și am putea rămâne așa mult și bine, așteptând să vină la noi cu pocăință cel ce ne-a greșit, iar el să fie demult iertat de Dumnezeu.

Iar cel ce greșește mereu și uită, sau nu vede să își ceară iertare, suntem chiar noi, nu e cel la care ne gândim.

Autor: Ieromonah Savatie Baștovoi