CUVÂNT PENTRU SUFLET | Savatie Baștovoi, despre „rugăciunea inimii”: Nu orice inimă este bună să scoată cuvinte plăcute lui Dumnezeu

Oamenii au o părere foarte bună despre tot ce e făcut sau iese din inimă. De aceea, ei își doresc sănătate, bunăsporire și altele asemenea, din toată inima. Prin aceasta ei arată că au o părere prea bună despre inima lor și își exprimă convingerea că tot ce iese sau este dorit din toată inima, din toată inima lor, este bunul absolut. La fel zic oamenii și despre rugăciunea făcută din inimă…

Hristos vine să ne strice părerea bună pe care o avem despre propria inimă. În timp ce noi credem că a face ceva din inimă este cel mai bun lucru pe care îl putem face, Hristos ne spune: „Din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15, 19). „Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om” (Matei 15, 18). Nu orice inimă este bună să scoată din ea cuvinte bineplăcute lui Dumnezeu. Dacă gura noastră clevetește, judecă pe aproapele, rostește cuvinte de mânie, osândește și înjură, este limpede că avem o inimă pătimașă, bolnavă de toate păcatele enumerate de Hristos. Dacă ne vom lăsa conduși de dorințele unei astfel de inimi, făurind rugăciuni după dorințele și înțelegerile noastre pătimașe, nu doar că nu ne vom îndrepta, dar ne vom afunda tot mai mult în mlaștina păcatelor. De aceea, apostolul Iacov spune că nu oricine, ci „cei cu inimă bună să cânte psalmi” (Iacov 5, 13). Hristos Însuși ne asigură că doar cei curați cu inima vor vedea pe Dumnezeu.

Și atunci, ce ne rămâne de făcut? Nu ne rămâne decât să ne curățim inimile. Dar cum? Prin spovedanie și prin citirea constantă și îndelungată a rugăciunilor sfinților pe care Biserica le-a agonisit și le-a păstrat în acest scop. Inimile noastre formate pe cuvinte deșarte, glume și înjurături de tot felul, le vom strâmtora cu cuvintele sfinte ca și cu niște chingi, până când mintea noastră va lua forma acelor cuvinte, îndreptând totodată și inima ca un corset medicinal. Așa cum oasele și dinții strâmbi se pot îndrepta de doctori prin aplicarea de ustensile speciale care ne strâmtorează o vreme, în același chip și inima se îndreaptă, se curățește și ia forma gândurilor însuflate de Dumnezeu, devenind ea însăși locaș și trâmbiță a Duhului Sfânt.

În concluzie, a ne ruga cu propriile cuvinte este bine, atunci când cuvintele noastre sunt cuvintele prorocilor. Dacă, însă, cuvintele noastre sunt simple truisme motivaționale sau ecouri din cântece și urări din spoturile lacrimogene cu scop social, atunci și rugăciunea noastră va arăta ca un toast de sănatate sau ca o colectă de fonduri. Nici nu vom observa cum și Dumnezeul din mintea noastră se va îndupleca tot mai mult după cuvintele noastre, fiind preocupat de climă și cățeii abandonați, de descoperirea medicamentelor miraculoase și semănând tot mai puțin cu Dumnezeul Biblic, pe care vom ajunge să-L urâm.

Până într-atât de subtilă este amăgirea inimii, încât prorocul David se roagă ca Dumnezeu nu doar să-i curățească inima, ci să i-o înlocuiască cu una nouă: „Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinăuntru ale mele”. Schimbarea inimii primitoare de Dumnezeu este atât de mare, încât putem vorbi de o rezidire a ei. Cel Care ne-a făcut o dată, ne zidește din nou, pentru Sine, la cererea noastră.

(Din cartea „Mă rog, deci exist – taina rugăciunii pe înțelesul omului lumesc)

Autor: Ieromonah Savatie Baștovoi