De ce motorina din România nu ajunge la agricultori? Bolea: Republica Moldova n-are nici două canistre în care să o poată depozita!

Motorina din România nu a ajuns încă la agricultorii moldoveni, din cauză că toate licitațiile pentru identificarea unei companii care să poată depozita carburantul au eșuat. Explicațiile vin din partea ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, care a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că, într-un final, au fost identificate unele soluții.

„Atunci când ne-a venit acest ajutor, în toamna anului 2020, nu era o companie care a putut oferi acest serviciu pentru recepționarea acestei cantități, deoarece trebuie să ai calea ferată, trebuie să ai capacitatea de a descărca, depozita și livra. Totuși, vorbim despre o cantitate mare. Agenţia noastră a organizat 3 licitaţii, dar niciun agent economic nu s-a înscris” a declarat Bolea, citat de Publika.

În aceste condiții, susține el, Ministerul Agriculturii a decis să comunice direct cu agenții economici.

„Știm cum decurge procesul de licitație, cât de îndelungat este și că trebuie să aştepţi ca totul să fie legal. Totuşi, niciun agent economic nu s-a înscris la licitaţie și, în cele din urmă, am trecut la discuţii directe. Au fost identificaşi agenţi economici din Căuşeni care au capacitatea şi posibilitatea de a recepţiona această motorină şi de a o încărca şi descărca, şi din acest considerent s-a întâmplat tot ce s-a întâmplat”, a adăugat ministrul Agriculturii.

De asemenea, el a subliniat că Guvernul trebuie să identifice soluții pentru a depozita pe cont propriu atât produsele agricole, dar și să poată face inclusiv rezerve de carburanți.  

„Trebuie să identificăm şi resurse financiare în plan internaţional, astfel încât ca statul Moldovei să identifice pentru Agenţia de Rezerve Materiale, depozite de păstra făina, produse alimentare şi multe altele, inclusiv cereale care sunt depozitate, şi inclusiv motorină care trebuie să o avem în stoc, în rezervă, conform elementelor de securitate naţională”.

În 18 septembrie și 4 octombrie 2023, Agenția Rezerve Materiale a desfășurat două licitații publice privind achiziționarea serviciilor de recepționare, depozitare și păstrare a 4000 tone de motorină, oferite Republicii Moldova de Guvernul României. Ambele au fost însă anulate, din lipsă de ofertanți. Tot atunci, autoritățile anunțau că grupul de lucru în domeniul achizițiilor publice a desfășurat trei proceduri de negocieri directe, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, dintre care două, de asemenea, au eșuat.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram