Declarația PSRM privind uzurparea puterii în stat de către PAS, respinsă de Parlament

Majoritatea parlamentară PAS a respins un proiect de declarație propus de PSRM privind „constatarea subminării statului de drept și a uzurpării puterii de stat” de către guvernarea actuală. 

Proiectul a fost propus de către vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii Blocului Socialiștilor și Comuniștilor, Vlad Batrîncea, însă nu a întrunit numărul necesar de voturi. 

Comuniștii și socialiștii au solicitat în declarație anularea stării de urgență, revenirea la administrarea statului în baza principiului constituțional al separării puterilor în stat. Potrivit unui comunicat de presă al PSRM, situația în țară este mai gravă decât în anul 2019.

„Comisia pentru Situații Excepționale a fost creată cu un anumit mandat – de a gestiona criza energetică, rezolva probleme de securitate și nicicum pentru a aproba interimate la Curtea de Justiție, a captura justiția, a submina normele democratice și Constituția. Nici Plahotniuc nu a avut capacități de a conduce țara prin stări de urgență”, se arată în comunicatul PSRM.

Amintim că Partidul Socialiștilor a format, în anul 2019, o coaliție parlamentară cu blocul ACUM, din care făceau parte PAS și PPDA. Ulterior, cele două forțe politice au votat-o pe Maia Sandu în funcția de prim-ministru al Republicii Moldova.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram