Deputat ucrainean, acuzat că a furat zeci de tone de soia, după ce a simulat un atac rusesc asupra unui depozit: A împrăștiat peste tot fragmente de rachete

Un consilier local din Nikolaev este acuzat de fraudă în proporții deosebit de mari, după ce a furat boabe de soia dintr-un depozit de cereale, provocând un prejudiciu de 23 de milioane de grivne (aproximativ 530.000 de euro), potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale din Ucraina.

Potrivit anchetei, în 2022, o companie din Nikolaev a semnat un contract internațional pentru livrarea de soia cu o firmă străină. Consilierul, membru al unui partid politic interzis în Ucraina („Platforma de Opoziție – Pentru Viață”), a organizat transbordarea cerealelor și a promis ajutor în obținerea documentației vamale și de transport, folosindu-se de o firmă controlată de el.

În februarie 2022, compania suspectului a început încărcarea soiei pe o navă străină, dar, din cauza atacurilor rusești asupra orașului Nikolaev, procesul a fost întrerupt, iar echipajul navei a fost evacuat. Profitând de această situație, consilierul a descărcat o parte din soia într-un depozit din port.

Pentru a-și ascunde acțiunile ilegale, acesta a împrăștiat fragmente de rachete în jurul depozitului, simulând un atac rusesc și raportând distrugerea cerealelor către autorități. În realitate, soia a fost utilizată în interes personal, provocând companiei pierderi semnificative.

Autoritățile continuă investigațiile, urmând să stabilească măsurile preventive care vor fi aplicate suspectului.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...