FOTO | Iarnă în Moldova! Ninge pe arii extinse, iar șoferii sunt îndemnați să fie atenți la drum

Sfârșitul lunii noiembrie a adus prima zăpadă. În nordul și centrul Republicii Moldova ninge puternic, iar drumarii au intervenit pe tot parcursul nopții pentru a asigura circulația pe șosele. Administrația de stat a drumurilor avertizează șoferii să fie atenți, deoarece pe traseele naționale se circulă în condiții de iarnă

Echipele de intervenție au desfășurat lucrări de patrulare și deszăpezire în raioanele Bălți, Fălești, Sângerei, Briceni, Dondușeni, Ocnița, Drochia, Glodeni, Edineț, Rîșcani, Soroca, Șoldănești, Călărași, Strășeni, Ungheni și altele.

În lucrări au fost antrenate 49 de unitățui speciale de deszăpezire care curăță drumurile și împrăștie material antiderapant. Autoritățile atenționează că partea carosabilă este umedă, alunecoasă, iar pe alocuri înzăpezită.

Astfel, conducătorii auto sunt îndeamnați să nu pornească la drum dacă mașinile nu sunt echipate cu anvelope de iarnă, să conducă prudent și să adapteze viteza la condițiile de drum.

Pentru a solicita intervenția drumarilor sau orice alte situații de urgență, cetățenii pot contacta în regim non-stop Serviciul Operativ ASD la numerele de telefon (+373) 78337744 și (+373) 60477117, disponibile și pe Viber/WhatsApp.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...