
Lipsa judecătorilor, eșuarea vettingului și rata scăzută de promovare la Institutul Național de Justiție afectează funcționarea sistemului judiciar din Republica Moldova, susține deputatul formațiunii „Partidul Nostru”, Alexandr Berlinschii, membru al Comisiei juridice pentru numiri și imunități. Acesta criticat starea actuală a sistemului judiciar, menționând că „este nevoie de intervenția legiuitorului pentru a depăși criza”. Potrivit lui Berlinschii, Institutul Național de Justiție a avut anul trecut o rată de promovare extrem de scăzută.
„Din 91 de persoane înscrise în funcția de judecători, doar 12 au absolvit anul trecut Institutul Național de Justiție. Vorbim de o rată de promovare de 13%”, a declarat Berlinschi, potrivit unui comunicat de presă.
El a atras atenția că, în același timp, în sistem sunt numeroase funcții vacante.
„Deci despre ce calitate a justiției în ziua de astăzi noi vorbim? Noi avem număr impunător de locuri vacante de judecător, dar în același timp nu pune accent pe instruirea noilor persoane care să vină în sistem. De aceea cel puțin la această etapă urmează de clarificat ce a făcut Institutul Național de Justiție și cum s-a ajuns că din 90 de persoane admise, doar 12 persoane au obținut acel examen de absolvire. Undeva o verigă nu funcționează”, a subliniat Alexandr Berlinschii.
Berlinschii a mai atras atenția că unele hotărâri ale Curții Supreme de Justiție nu sunt publicate la timp din cauza lipsei personalului care să le redacteze și să le facă publice.