
Încă un deputat PAS renunță la mandat. Este vorba de sportiva Anastasia Nichita, care a ajuns în legislativ în urma alegerilor parlamentare din septembrie 2025. Anastasia Nichita precizează că funcția de deputat cere prezență totală și dedicare deplină, ceea ce „nu pot oferi așa cum merită oamenii care m-au ales”.
„În ultima perioadă am încercat să duc, în același timp, rolul de mamă, rolul de sportivă care încă visează la Los Angeles 2028 și responsabilitatea funcției de deputat. Am vrut să fiu peste tot, pentru toți. Însă adevărul este simplu și dureros: oricât de puternici am fi, nu putem fi în toate locurile în același timp. Funcția de deputat cere prezență totală, dedicare deplină și o energie pe care, în acest moment, nu o pot oferi așa cum merită oamenii care m-au ales. Din respect pentru voi, pentru această funcție și pentru țară, nu pot și nu vreau să rămân doar cu numele, fără toată dăruirea necesară. Aleg să fiu acolo unde sunt cea mai necesară acum: lângă copilul meu, lângă familia mea și lângă visul care încă mă ține vie și puternică”, se arată în mesajul Anstasiei Nichita.
Amintim că la începutul lunii noiembrie, la o lună și jumătate de la scuritn, alți cinci deputați PAS au renunțat la mandat. Este vorba de Maria Acbaș, implicată într-un scandal privind transferurile bănești din partea grupării Șor, artistul Constantin Cheianu, șeful Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, rectorul UTM, Viorel Bostan, și președintele raionului Călărași, Nicolae Drăgănel.