Descinderi și percheziții cu mascații CNA la Bălți. Șase oameni, reținuți într-un dosar de obținere ilegală a permiselor de conducere

Șase persoane au fost reținute astăzi, la Bălți, în urma mai multor percheziții care au vizat angajați ai Agenției Servicii Publice, instructori auto și persoane intermediare, suspectați de organizarea unei scheme de corupție la eliberarea permiselor de conducere.

Potrivit datelor anchetei, bănuiții ar fi acționat în comun pentru a aranja susținerea examenelor practice și teoretice pentru candidați, iar cei din urmă, în schimbul unor sume de bani, care variau între 450 de euro și 1000 de euro per caz, primeau calificativul „admis”, la probele organizate de Secția de Înmatriculare și Calificare a Conducătorilor Auto (SÎTCCA) din mun. Bălți.

Unul dintre cei reținuți este Nicolai Romaniuc, examinator pentru calificarea conducătorilor auto, care activează în cadrul instituției de mai bine de 30 de ani, scrie nordnews.md.

„În cadrul perchezițiilor efectuate la oficiile SÎTCCA a mun. Bălți, precum și în automobilele și domiciliile bănuiților, au fost depistate și ridicate peste 71 de mii de euro, 357 de mii de lei, circa 2000 de dolari, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă”, transmite CNA într-un comunicat.

Amintim că în martie, șase angajați ai ASP, din oficiile Bălți și Chișinău, au fost reținuți pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare pentru obținerea permiselor de conducere, sumele pretinse pentru un permis variind între 400 și 1200 de euro.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram