Destin tragic de domnitor. 452 de ani de la Bătălia de la Lacul Cahul ce i-a adus moartea lui Ioan Vodă cel Viteaz

Acum 452 de ani, în sudul Țării Moldovei avea loc una dintre cele mai mari bătălii din perioada medievală de la est de Prut. La Lacul Cahul s-a desfășurat o luptă crâncenă între oastea domnitorului Moldovei, Ioan Vodă cel Viteaz, susținut de cazacii zaporojeni, și armata otomano-tătară trimisă de sultanul Selim al II-lea, care îl mazilise pe voievodul moldovean pentru mai multe „răzvrătiri” și pentru faptul că refuzase să plătească tributul majorat.

Fără trădarea boierilor, Bătălia de la Lacul Cahul putea deveni o victorie cu răsunet european

Bătălia de la Lacul Cahul din 10 iunie 1574 a avut loc după mai multe luni de lupte purtate cu succes de Ioan Vodă cel Viteaz în Țara de Jos și în Bugeac. Domnitorul le-a dat mari bătăi de cap otomanilor după victoria de la Jiliște și după un șir de incursiuni la Lăpușna, Tighina și Cetatea Albă, acolo unde se confruntase, în special, cu tătarii, aliați ai sultanului.

Victoriile obținute într-un timp foarte scurt au creat nemulțumire imensă la Istanbul. Pentru a-l îndepărta pe domnitor, Sultanul Selim al II-lea trimite pe vizirul Ahmed Pașa cu o oaste, care urma să se unească cu forțele muntene și cele ale tătarilor din Crimeea, și să-l înlocuiască pe Ioan Vodă cu Petru Șchiopul, fiul Doamnei Chiajna din Valahia, cea care plătise Porții o sumă importantă pentru a cumpăra tronul.

Otomanii dispuneau de 60.000 de oameni și 120 de tunuri, în timp ce domnul Moldovei avea 30.000 de oșteni. Ioan Vodă a fost atacat de otomani dinspre Dobrogea și Brăila, iar tătarii veniseră din est.

Voievodul a decis să se apere pe rând. Împotriva oastei care venea dinspre Dunăre este trimisă cavaleria comandată de pârcălabul Ieremia Cernăuțeanul, care însă, cumpărat cu bani grei, trece de partea lui Petru Șchiopul și după ce reușise o respingere a dușmanului și oferise domnului date false despre efectivele otomane, îl trădează pe Ioan Vodă și se retrage.

Astfel, oastea era lipsită astfel de cea mai importantă unitate a ei, menită să-l dezorganizeze pe dușman prin atacuri fulgerătoare, deschizând astfel drumul pedestrimii. După un atac al moldovenilor și cazacilor, a urmat contraatacul otoman. După o nouă trădare din partea unui grup de boieri mari și în urma unei ploi, moldovenii au rămas fără pulbere în fața unei armate a tătarilor, care îl obligă pe Ioan Vodă să se retragă la câțiva kilometri la nord, în Roșcani, azi în județul Galați. Aici, împreună cu cazacii, oastea este din nou înfrântă, iar domnul este obligat să se predea. 

Voievodul impune însă trei condiții. Oștenii săi să fie cruțați, cazacii să fie lăsați să se întoarcă acasă, iar el să fie trimis viu lui Selim. Vizirul Ahmed și Petru Șchiopul se jură că vor respecta cerințele. Ulterior, în cortul otomanilor, Ioan Vodă este înjunghiat în inimă, după care ienicerii îi taie capul și îi leagă trupul de patru cămile, care biciuite îl sfâșie în bucăți. Văzând acestea, moldovenii dezarmați și cazacii din suită se aruncă asupra turcilor, pierind cu toții, mai puțin 12 zaporojeni lăsați în viață pentru că îi impresionează peste măsură pe otomani.

Ioan Vodă cel Viteaz, unul dintre cele mai fascinante personalități din evul mediu românesc

Voievodul Ioan Vodă a ajuns domnitor în 1572, la vârsta de 41 de ani. Domnitorul era fiul lui Ștefăniță Vodă și strănepot al lui Ștefan cel Mare. De pe mamă, voievodul era armean, fiind numit Ioan al III-lea sau Ioan Armeanul. A avut și titulatura de cel Cumplit, cunoscut astfel din pricina politicii de creștere a autorității domnești. După o domnie rămasă mai ales în memoria literară, cea a lui Alexandru Lăpușneanu, apare în scenă un alt vlăstar al lui Ștefan cel Mare, fiul nelegitim al lui Ștefăniţă Vodă, adică Ioan Armeanul. Mama sa aparținea familiei armenești Serpega, domnitorul fiind frate și cu Nicoară Potcoavă, cel care a domnit pentru câteva luni. După 40 de ani trăiți prin străinătate și în anonimat, Ioan se remarcă într-un context aparte. Plecând din regatul polon, se refugiază în Crimeea, la curtea hanului tătar Mehmet Kalga, pe care îl cucerește prin firea bătăioasă, prin forța fizică, vitejia, neînduplecarea sa care îi determină pe cronicari să-l descrie ca pe un personaj cu un caracter puternic. A servit ca mercenar în armata hanului, apoi a plecat în Rusia și în Germania, acolo unde, de asemenea, a luptat ca soldat plătit. Ioan Armeanul impresiona prin forța sa fizică, prin ținuta impunătoare dar și prin priceperea sa militară.

Stârnind și simpatia împăratului Germaniei și regilor Ungariei, Ioan izbutește să pună mâna pe tronul Moldovei. În scurta sa domnie, face lucruri remarcabile. Schimbă capitala de la Suceva la Iași, ia măsuri în favoarea oamenilor de rând, bate monede de aramă care cresc avuția țării, reglementează contribuțiile fiscale. Ura boierimii și clerului față de el nu îl împiedică să rămână fidel principiilor sale.

Scurta sa domnie de doar doi ani este însă foarte densă, domnitorul luând mai multe măsuri menite să consolideze voievodatul și poziția principelui. Abilitățile sale politice le confirmă recâștigarea pentru Moldova a cetății Hotinului, una dintre cele mai puternice fortificații la acea dată.

O măsură cu totul extraordinară o reprezintă aplicarea controlului personal al actelor emise de cancelaria domnească, domnitorul cunoscând limbile turcă, greacă, polonă și armeană.