Acum 451 de ani, în sudul Principatului Moldovei avea loc una dintre cele mai mari bătălii din perioada medievală de la est de Prut. La Lacul Cahul s-a desfășurat o luptă crâncenă între oastea domnitorului Moldovei, Ioan Vodă cel Viteaz, susținut de cazacii zaporojeni, și armata otomano-tătară trimisă de sultanul Selim al II-lea, care îl mazilise pe voievodul moldovean pentru mai multe „răzvrătiri” și pentru faptul că refuzase să plătească tributul majorat.
Bătălia de la Lacul Cahul din 10 iunie 1574 a avut loc după mai multe luni de lupte purtate cu succes de Ioan Vodă cel Viteaz în Țara de Jos și în Bugeac. Domnitorul le-a dat mari bătăi de cap otomanilor după victoria de la Jiliște și după un șir de incursiuni la Lăpușna, Tighina și Cetatea Albă, acolo unde se confruntase, în special, cu tătarii, aliați ai sultanului.
Victoriile obţinute într-un timp foarte scurt au creat nemulţumire imensă la Istanbul. Pentru a-l îndepărta pe domnitor, Sultanul Selim al II-lea trimite pe vizirul Ahmed Paşa cu o oaste, care urma să se unească cu forţele muntene şi cele ale tătarilor din Crimeea, și să-l înlocuiască pe Ioan Vodă cu Petru Şchiopul, fiul Doamnei Chiajna din Valahia, cea care plătise Porții o sumă importantă pentru a cumpăra tronul.
Otomanii dispuneau de 60.000 de oameni şi 120 de tunuri, în timp ce domnul Moldovei avea 30.000 de oşteni. Ioan Vodă a fost atacat de otomani dinspre Dobrogea și Brăila, iar tătarii veniseră din este.
Voievodul a decis să se apere pe rând. Împotriva oastei care venea dinspre Dunăre este trimisă cavaleria comandată de pârcălabul Ieremia Cernăuţeanul, care însă, cumpărat cu bani grei, trece de partea lui Petru Şchiopul şi după ce reuşise o respingere a duşmanului şi oferise domnului date false despre efectivele otomane, îl trădează pe Ioan Vodă și se retrage.
Astfel, oastea era lipsită astfel de cea mai importantă unitate a ei, menită să-l dezorganizeze pe duşman prin atacuri fulgerătoare, deschizând astfel drumul pedestrimii. După un atac al moldovenilor şi cazacilor, a urmat contraatacul otoman. După o nouă trădare din partea unui grup de boieri mari și în urma unei ploi, moldovenii au rămas fără pulbere în fața unei armate a tătarilor, care îl obligă pe Ioan Vodă să se retragă la câțiva kilometri la nord, în Roșcani, azi în județul Galați. Aici, împreună cu cazacii, oastea este din nou înfrântă, iar domnul este obligat să se predea.
Voievodul impune însă trei condiţii. Oștenii săi să fie cruţaţi, cazacii să fie lăsaţi să se întoarcă acasă, iar el să fie trimis viu lui Selim. Vizirul Ahmed şi Petru Schiopul se jură că vor respecta cerinţele. Ulterior, în cortul otomanilor, Ioan Vodă este înjunghiat în inimă, după care ienicerii îi taie capul şi îi leagă trupul de patru cămile, care biciuite îl sfâşie în bucăţi. Văzând acestea, moldovenii dezarmaţi şi cazacii din suită se aruncă asupra turcilor, pierind cu toţii, mai puţin 12 zaporojeni lăsaţi în viaţă pentru că îi impresionează peste măsură pe otomani.
Voievodul Ioan Vodă a ajuns domnitor în 1572, la vârsta de 41 de ani. Domnitorul era fiul lui Ștefăniță Vodă și strănepot al lui Ștefan cel Mare. De pe mamă, voievodul era armean, fiind numit Ioan al III-lea sau Ioan Armeanul. A avut și titulatura de cel Cumplit, cunoscut astfel din pricina politicii de creştere a autoritaţii domneşti. După o domnie rămasă mai ales în memoria literară, cea a lui Alexandru Lăpuşneanu, apare în scenă un alt vlăstar al lui Ștefan cel Mare, fiul nelegitim al lui Stefăniţă Vodă, adică Ioan Armeanul. Mama sa aparţinea familiei armeneşti Serpega, domnitorul fiind frate și cu Nicoară Potcoavă, cel care a domnit pentru câteva luni. După 40 de ani trăiţi prin străinătate şi în anonimat, Ioan se remarcă într-un context aparte. Plecând din regatul polon, se refugiază în Crimeea, la curtea hanului tătar Mehmet Kalga, pe care îl cucereşte prin firea bătăioasă, prin forța fizică, vitejia, neînduplecarea sa care îi determină pe cronicari să-l descrie ca pe un personaj cu un caracter puternic. A servit ca mercenar în armata hanului, apoi a plecat în Rusia şi în Germania, acolo unde, de asemenea, a luptat ca soldat plătit. Ioan Armeanul impresiona prin forța sa fizică, prin ținuta impunătoare dar și prin priceperea sa militară.
Stârnind şi simpatia împăratului Germaniei şi regilor ungariei, Ioan izbuteşte să pună mâna pe tronul Moldovei. În scurta sa domnie, face lucruri remarcabile. Schimbă capitala de la Suceva la Iaşi, ia măsuri în favoarea oamenilor de rând, bate monede de aramă care cresc avuţia ţării, reglementează contribuţiile fiscale. Ura boierimii şi clerului faţă de el nu îl împiedică să rămână fidel principiilor sale.
Scurta sa domnie de doar doi ani este însă foarte densă, domnitorul luând mai multe măsuri menite să consolideze voievodatul şi poziţia principelui. Abilităţile sale politice le confirmă recâştigarea pentru Moldova a cetăţii Hotinului, una dintre cele mai puternice fortificaţii la acea dată.
O măsură cu totul extraordinară o reprezintă aplicarea controlului personal al actelor emise de cancelaria domnească, domnitorul cunoscând limbile turcă, greacă, polonă şi armeană.
