Din 15 iulie, avocații intră în grevă generală. Ei cer Maiei Sandu să nu promulge noile prevederi din Legea cu privire la avocatură

Avocații intră în grevă generală din 15 iulie, fiind indignați de noile modificări la Legea cu privire la avocatură, făcute pe ultima sută de metri printr-un amendament elaborat de un grup de deputați ai PAS. Proiectul este calificat drept o ingerință în „autonomia profesiei”. Hotărârea de a protesta a fost luată de Consiliul Uniunii Avocaților din Moldova, care a decis că greva va continua până la organizarea Congresului extraordinar al avocaților, programat pentru 25 iulie.

Potrivit hotărârii adoptate, Congresul extraordinar va avea loc în format mixt, iar locul exact de desfășurare va fi comunicat avocaților cu trei zile înainte, printr-un anunț publicat pe pagina web oficială a Uniunii Avocaților. Pe agenda Congresului figurează o singură chestiune, cea „cu privire la ingerința în independența, libertatea și autonomia profesiei de avocat” prin votarea amendamentului la proiectul de modificare a Legii cu privire la avocatură, transmite bizlaw.md.

Pe durata grevei generale, avocații și avocații stagiari nu vor acorda asistența juridică prevăzută la art. 8 alin. (1) lit. c) și e) din Legea cu privire la avocatură, iar absența acestora de la aceste activități va fi considerată justificată. Mai exact, avocații nu vor merge în instanțe să reprezinte interesele clienților și nici nu vor participa la urmărirea penală și nici la dezbaterile judiciare din cauzele penale în calitate de apărător. Totodată, nerespectarea deciziei Consiliului privind greva atrage răspunderea disciplinară.

Uniunea Avocaților face apel către statului, Maia Sandu, să nu promulge aceste modificări și i-au transmis președintelui un apel public prin care dezaprobă „modul clandestin” de adoptare a proiectului, care produce efecte negative asupra profesiei de avocat.

„Prin acest amendament se admite o ingerință inadmisibilă în dreptul avocaților, în calitatea lor de membri ai unei comunități profesionale de a alege și de a fi ales. (…) Modul clandestin în care a fot aprobat și votat amendamentul încalcă grav principiile transparenței procesului decizional. Prin ignorarea avocaților la adoptarea de modificări legislative care afectează iremediabil organizarea și independența organelor de autoadministrare, s-a dat un semnal clar că Statul Republica Moldova nu are nevoie de profesia de avocat, mai cu seamă, de o profesie de avocat puternică, liberă și independentă, aceasta fiind tratată cu dispreț și lipsă de respect, ignorând rolul profesiei de avocat în societate și la înfăptuirea justiției. Pentru clarificare, vom reitera că proiectul de Lege nr. 244/2025, așa cum a fost promovat de Guvernul Republicii Moldova a fost susținut de Uniunea Avocaților, însă intervenția în lectura II-a pe ultima sută de metri cu un amendament, care contravine conceptului proiectului, fără consultarea prealabilă a profesiei (…) justifică avocatura să își spună cuvântul și să intervină cu acest apel public”, se arată în demersul expediat Maiei Sandu.

Amintim că după ședința de joi a Parlamentului, președintele Uniunii Avocaților din Moldova, Dorin Popescu, a acuzat un atac fără precedent asupra independenței și autonomiei profesiei de avocat, după ce Parlamentul a adoptat amendamente la Legea cu privire la avocatură fără consultarea avocaților și fără respectarea procedurilor legale.

Potrivit acestuia, modificările au fost aprobate „în mod clandestin”, întrucât nu au fost incluse în ordinea de zi a ședinței Comisiei juridice din 10 iulie, iar în aceeași zi au fost introduse în ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului.

Dorin Popescu susține că amendamentele propuse afectează grav funcționarea avocaturii ca profesie liberă și independentă. Printre modificările criticate se numără interzicerea perceperii taxelor pentru examinarea plângerilor adresate Comisiei pentru etică și disciplină, modificarea componenței Comisiilor Uniunii Avocaților prin includerea unor membri desemnați de Ministerul Justiției, limitarea mandatului membrilor Consiliului Uniunii la o singură perioadă, interzicerea candidaturii în comisii a avocaților care au făcut parte, în ultimii 3 ani, din vreo comisie sau din Consiliul UAM.

Aceste modificări, potrivit președintelui UAM, contravin principiilor internaționale care reglementează organizarea și funcționarea unei profesii libere.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...