Directoarea Colegiului de Medicină din Chișinău, demisă de Ala Nemerenco, după scandalul de corupție din instituție

Directoarea Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie din Chișinău a fost demisă în urma scandalului de corupție din instituție. Șefa colegiului și alți 8 subalterni, inclusiv contabilul-șef și o șefă de secție, sunt vizați într-un dosar de delapidări de bani, licitații trucate și angajări fictive. 

Anunțul privind demiterea directoarei a fost făcut de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, care susține că va cere suspendarea și celorlalți angajați ai colegiului cercetați în dosar. 

„45 de percheziții au fost efectuate de ofițerii CNA în dosarul penal ce vizează schemele de delapidare a banilor publici de către factori de decizie și angajați ai Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”. Directorul instituției, contabilul-șef, un specialist în resurse umane și o șefă de secție se află sub învinuire, alte 5 persoane au statut de bănuit.

Astăzi am demis directorul instituției. Procurorii cer suspendarea acestora din funcție, eu le voi cere tuturor demisia. Nu mai au nici un drept moral să intre în clasele cu elevi și să le vorbească despre valori morale”, a scris Ala Nemerenco pe pagina ei de Facebook. 

Descinderile Centrului Național Anticorupție în birourile funcționarilor și la domiciliile lor au fost efectuate săptămâna trecută. Directoarea și alți trei subalterni ua fost reținuți de ofițeri, după care au fost eliberați, acum fiind cercetați în libertate. 

Potrivit anchetei, directoarea colegiului de medicină și alți factori de decizie sunt cercetați pentru organizarea unei scheme de delapidare a banilor din bugetul instituției, prin angajarea fictivă în diverse funcții a unor persoane, care, de fapt, nu se prezentau la locul de muncă și nu desfășurau nicio activitate în instituție. De asemenea, au fost relevate probe privind colectarea banilor de la studenți, trucarea achizițiilor publice și favorizarea unor agenți economici, dar și utilizarea resurselor instituției în interesele unor terți, precum darea în locațiune a încăperilor și utilajului instituției pentru confecționarea dinților și protezelor dentare.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...