
Sistemul de sănătate din Republica Moldova se confruntă cu un deficit de 1.225 de cadre medicale, iar unul din doi medici are peste 55 de ani, în timp ce doar unul din opt are mai puțin de 35 de ani, potrivit datelor Ministerului Sănătății, citate de IPN.
Deși în ultimii ani a crescut numărul medicilor raportat la populație, această evoluție nu reflectă neapărat o îmbunătățire a situației din sistem. Potrivit ministrului, explicația ține în principal de scăderea populației.
„Dacă în 2020 erau 47,2 medici la 10 mii de locuitori, acum avem 51,7 medici la 10.000 populație. Dar problema nu e că sunt mai mulți medici, ci că avem mai puțină populație”, a declarat ministrul Sănătății.
Oficialul a precizat că îmbătrânirea personalului medical rămâne una dintre principalele probleme ale sistemului.
„Unul din doi medici are 55+ ani. Unul din cinci are peste 65 de ani și unul din opt are sub 35 de ani. Asta înseamnă că nu avem doar problema lipsei medicilor, dar avem și problema transferului generațiilor. Deficitul de cadre medicale este de 1.225 de persoane”, a explicat Alexandru Gasnaș.
Cele mai mari lipsuri sunt în anumite specialități. Cea mai mare nevoie este de medici de familie, urmați de specialiștii în terapie intensivă și radiologie.
„Există deficit de medici de familie, avem mai multe locuri disponibile pentru ei. De asemenea, avem deficit de specialiști în terapia intensivă. Pe locul trei sunt specialiștii în radiologie”, a mai spus ministrul.