
Ministrul Educației, Dan Perciun, condamnă cazul de corupție de la Liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău și susține că directoarea instituției, Natalia Bulat, și adjuncta, vizată în cauza penală, vor fi demise și le vor fi retrase gradele didactice.
„Cred că orice abatere de așa gen trebuie sancționată cât mai dur, pentru că asemenea practici știrbesc din imaginea profesiei și compromit munca a zeci de mii de oameni care își fac lucrul onest în sistemul educațional și ei sunt majoritatea și atunci câteva asemenea persoane aruncă o umbră pe imaginea întregii profesii. Un lucru regretabil. În cazul acestei doamne directoare, Consiliul de Etică al Ministerului Educației va lua act de probele care au fost prezentate și vom solicita retragerea gradelor didactice și manageriale”, a declarat Dan Perciun.
De asemenea, printr-un comunicat al Ministerului Educației, instituția face apel către cadrele didactice și managerii instituțiilor de învățământ să dea dovadă de integritate, responsabilitate și respect față de lege, iar părinții și elevii care se confruntă cu situații similare sunt încurajați să le raporteze.
Amintim că, joi, directoarea Liceului „Gheorghe Asachi” din Chișinău, Natalia Bulat, și reprezentantul unui agent economic, au fost reținuți pentru 72 de ore într-un dosar de corupție, iar una dintre adjunctele Nataliei Bulat este cercetată în stare de libertate. Toți sunt bănuiți de presupuse fapte de delapidare, luare de mită și trafic de influență.
În urma unor percheziții ale CNA au fost ridicate documente contabile, contracte de achiziție, sume de bani, a căror proveniență cărora urmează a fi stabilită și alte materiale relevante pentru cauză.
„Acestea sunt bănuite de delapidarea mijloacelor bănești aflate la balanța instituției de învățământ, prin angajări fictive, precum și de pretinderea, acceptarea și primirea sistematică de mijloace financiare de la diverși agenți economici echivalente cu aproximativ 10% din valoarea contractelor de achiziție de bunuri, servicii și lucrări. Totodată, există bănuieli rezonabile că funcționarii ar fi primit bani de la părinții elevilor înmatriculați la studii, fără temei legal, sub diverse pretexte”, potrivit unui comunicat al CNA.