Directorul „Arena Chișinău”, Sergiu Stanciu, urmează să fie amendat pentru încălcarea regimului incompatibilității

Directorul „Arena Chișinău”, Sergiu Stanciu, urmează să fie amendat, după ce Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea de către funcționar a regimului juridic al incompatibilității. Pe parcursul ultimelor ani acesta a deținut concomitent mai multe posturi, inclusiv funcția de consilier municipal în Orhei și membru al Consiliului de supraveghere al „Teleradio Moldova”.

Așadar, potrivit raportului ANI, analizat de deschide.md, în perioada decembrie 2021 – aprilie 2023, Sergiu Stanciu a deținut cumulativ calitatea de membru al Consiliului de supraveghere și dezvoltare al Companiei „Teleradio Moldova” și cea de director al Direcției pentru administrarea clădirilor Guvernului. 

Mai mult, din aprilie 2023 și până în iulie 2024, pe lângă funcția de la Teleradio Moldova, Sergiu Stanciu a fost și administrator al Arenei Chișinău și consilier municipal în Orhei. În toamna anului 2023, Stanciu a candidat din partea Partidului Acțiune și Solidaritate la Primăria Orhei, scrutin în care s-a clasat pe locul al doilea.

Pentru deschide.md, Stanciu a menționat că, deși a fost ales consilier municipal, pe întreaga durată a mandatului, nu a participat la nicio ședință a forului local, nu a fost membru în nicio comisie de specialitate din cadrul consiliului și nu a beneficiat de niciun avantaj sau beneficiu rezultat din această calitate.

„Mai mult decât atât, la data de 20 iunie 2024, mi-am înaintat cererea de demisie către Comisia Electorală Centrală. Prin urmare, deși formal am deținut această calitate, în mod efectiv nu am exercitat funcțiile specifice consilierilor municipali. Astfel, nu s-a produs nicio situație de incompatibilitate, întrucât conflictul de interese a fost prevenit prin abținerea mea de la orice activitate decizională sau participativă în cadrul Consiliului municipal Orhei”, a menționat Stanciu.

Potrivit inspectorilor de integritate, reieșind din lipsa prejudiciului adus interesului public, lipsa comiterii unor abateri similare anterior, precum și faptul că abaterea a fost admisă la nivel local, Sergiu Stanciu urmează a fi sancționat prin aplicarea unei amenzi. Legislația prevede că încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor se sancționează cu amendă de până la 3000 de lei pentru persoane fizice și până la 12 500 de lei pentru persoane cu funcție de răspundere.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...