Directorul adjunct al spionajului militar rus, generalul Vladimir Alexeev, rănit în urma unui atentat la Moscova  

General-locotentul Vladimir Alexeev, prim-adjunctul șefului direcției de spionaj a Statului Major General al Federației Ruse (GRU), a fost împușcat în spate de mai multe ori, de către un atacator neidentificat, la Moscova. Alexeev a fost transportat de urgență la spital, iar starea sa de sănătate este momentan necunoscută. Incidentul a avut loc într-o clădire rezidențială din nord-vestul Moscovei.

„Victima a fost internată într-unul dintre spitalele orașului”, au informat autoritățile din Rusia, care au anunțat deschiderea unui dosar penal pentru tentativă de omor.

Alexeev este o persoană importantă în cadrul GRU și este cea mai recentă figură militară de rang înalt care a fost ținta unui atac în Moscova. Șeful GRU, Igor Kostyukov, a condus delegația rusă în negocierile cu SUA și Ucraina, de la Abu Dhabi.

Alexeev a fost plasat pe lista de sancțiuni a UE, după ce GRU a fost acuzată că se află în spatele unui atac cu agent neurotoxic din 2018, la Salisbury, în Marea Britanie.

Alexeev a jucat un rol semnificativ în timpul războiului din Ucraina, participând la discuțiile cu Ucraina în timpul asediului rusesc asupra orașului Mariupol, din 2022. De asemenea, a fost trimis să negocieze cu șeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, care a pornit o revoltă în iunie 2023.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...