
Partidul Nostru anunță consultări publice privind proiectul de modificare a Legii cetățeniei. Acestea vor avea loc marți, 10 februarie, la Parlament. Anunțul a fost făcut de deputatul Alexandr Berlinschii, autorul inițiativei legislative.
Potrivit acestuia, discuțiile sunt organizate în contextul înregistrării proiectului de lege și vor începe la ora 14:00, în incinta Parlamentului Republicii Moldova. La consultări sunt invitați toți cei interesați de subiect.
Amintim că proiectul a fost înregistrat în Parlament la sfârșitul lunii februarie. Documentul prevede că certificatul de naștere ar urma să fie recunoscut ca dovadă a cetățeniei, indiferent de vârsta persoanei. Proiectul modifică articolul 5 din Legea cu privire la cetățenie și introduce o măsură de precauție: autoritatea competentă va verifica din oficiu legalitatea certificatului de naștere prezentat.
Proiectul mai prevede că persoanele care au trecut de 18 ani la data intrării în vigoare a legii și dețin doar certificat de naștere vor putea să-l folosească ca dovadă a cetățeniei, iar dosarele aflate în examinare la momentul respectiv vor fi evaluate conform unor noi prevederi.
Amintim că la sfârșitul lunii decembrie 2025 au intrat în vigoare modificările la Legea cetățeniei în urma cărora au apărut probleme care afectează direct tineri născuți în Republica Moldova, dar și tineri născuți peste hotare ai căror părinți sunt cetățeni moldoveni. Unii tineri și-au pierdut cetățenia pentru că nu și-au perfectat la timp buletinul de identitate, deși dețin certificate de naștere eliberate de autoritățile moldovenești. Autoritățile au recunoscut existența acestei probleme și au anunțat că vor căuta soluții.