Doar 75% dintre alegătorii, care s-au înscris să voteze prin corespondență, au trimis plicurile cu opțiunile lor pentru scrutinele de duminică

În cele șase state, alese de autorități pentru a pilota votul prin corespondență, și-au exprimat opțiunea 1344 de moldoveni din totalul celor puțin peste 1800, care s-au înscris la noul exercițiu de vot. Anunțul a fost făcut de șefa Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman, care a precizat că recepționarea plicurilor cu buletinele pentru prezidențiale și referendum s-a încheit joi seara.

Procedura va fi repetată de acești alegători și în turul II al alegerilor prezidențiale. În cazul în care acest scrutin va avea loc în data de 3 noiembrie, biroul electoral, la fel, va încheia recepționarea plicurilor cu trei zile înainte de alegeri, adică până în seara de 31 octombrie.  

Amintim, pentru votul prin corespondență, testat în Statele Unite, Canada, Islanda, Norvegia, Suedia și Finalnda, CEC a stabilit un buget de aproximativ 20 de milioane de lei. În cadrul acestei noi practici, pentru cele șase țări au fost tipărite peste 5400 de buletine, câte 1809 pentru trei exerciții electorale: două tururi ale alegerilor prezidențiale și referendumul republican constituțional.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...