DOC | Universitatea din Oradea critică decizia de a desființa Universitatea din Cahul și cere respectarea autonomiei universitare

Universitatea din Oradea, România, a transmis un punct de vedere oficial în care își exprimă îngrijorarea față de intenția de comasare a Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul cu Universitatea Tehnică a Moldovei.  Instituția subliniază necesitatea respectării autonomiei universitare și a continuității instituționale, în spiritul valorilor și practicilor europene.

În documentul semnat de rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. ing. Constantin Bungău, se amintește că Universitatea din Cahul a fost înființată prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 519 din 7 iunie 1999, ca răspuns la nevoile educaționale ale sudului Republicii Moldova – nevoi care, potrivit instituției românești, rămân valabile și în prezent.

Totodată, Universitatea din Oradea evidențiază faptul că instituția din Cahul a funcționat într-un parteneriat academic consacrat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și recomandă ca aceasta să rămână de sine stătătoare sau să își continue activitatea în cadrul acestui parteneriat, ca alternativă la comasare.

Poziția este argumentată și prin precedentul Universității din Taraclia, unde autoritățile au ales păstrarea identității academice, evitând desființarea instituției.

Universitatea din Oradea precizează că se alătură opiniilor exprimate de instituții academice de prestigiu din Republica Moldova și România, între care Academia de Științe a Moldovei și Academia Română, care au atras atenția asupra riscurilor generate de desființarea Universității din Cahul.

Universitatea din Oradea face un apel către decidenții politici să respecte autonomia universitară, continuitatea instituțională și parteneriatele academice existente, în beneficiul studenților, al comunităților locale și al cooperării educaționale dintre România și Republica Moldova.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...