
Zeci de mii de euro în produse, mai ales electrocasnice, au fost găsite de carabinierii italieni în locuințele a doi cetățeni moldoveni stabiliți în Bologna, Italia. Cei doi bărbați, de 47 și 55 de ani, sunt suspectați că sustrăgeau colete aflate în tranzit într-un depozit al unei companii de curierat.
Ancheta a pornit după ce firma a sesizat dispariții repetate de marfă, unele colete fiind așteptate în zadar de destinatarii care le plătiseră. Potrivit rotalianul.com, furturile vizau depozitul companiei din zona Roveri, unde carabinierii au organizat supravegheri după plângerile depuse de companie.
Militarii au urmărit posibile mișcări suspecte printre persoanele care aveau legătură cu activitatea depozitului, inclusiv angajați ai firmelor subcontractate pentru transporturi. Atenția lor a fost atrasă de bărbatul de 47 de ani, aflat la volanul unui autovehicul de marfă. Acesta s-ar fi apropiat de o semiremorcă parcată în curtea societății, de unde ar fi luat mai multe colete, pe care le-a încărcat în vehicul.
După ce a ieșit din incinta firmei, s-a oprit la scurtă distanță și i-ar fi predat marfa celuilalt bărbat, sosit cu o mașină de tip monovolum. În acel moment, carabinierii au intervenit. În urma controlului, au fost recuperate 20 de colete: 9 se aflau în autovehiculul condus de bărbatul de 47 de ani, iar alte 11 în mașina celui de 55 de ani.
Perchezițiile au continuat apoi la domiciliile celor doi moldoveni. Acolo, carabinierii au descoperit o cantitate mare de produse, în special electrocasnice, evaluate la zeci de mii de euro. În dormitorul bărbatului de 55 de ani au fost găsite și patru plicuri cu bani, cu o sumă totală de 12.500 de euro.
În fața probelor, unul dintre suspecți a admis că adunase de-a lungul anilor cantități importante de colete luate pe ascuns din depozit.
Marfa confiscată de carabinieri a fost restituită proprietarului de drept. Cei doi bărbați au fost acuzați de furt calificat în complicitate, însă Parchetul a dispus punerea lor în libertate, considerând că nu există motive pentru aplicarea unor măsuri preventive.