
Astăzi se împlinesc 20 de ani de când România a semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Cu această ocazie, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj în care a menționat că Bucureștiul trebuie să-și amplifice apartenența la comunitatea europeană.
„E o oportunitate să recunoaştem beneficiile apartenenţei la UE şi să ne concentrăm pe consolidarea acestui parcurs, pentru un viitor mai sigur şi mai prosper pentru toţi cetăţenii României”, a scris Ilie Bolojan pe rețeaua X.
La 25 aprilie 2005, România și Bulgaria au semnat la Luxemburg Tratatul de aderare la UE, iar la 1 ianuarie 2007 aceste două țări au devenit membre ale blocului comunitar.
România a depus cererea de aderare la UE în anul 1995, iar patru ani mai târziu, în 1999, liderii Consiliului European, într-o reuniune la Helsinki (Finlanda), au aprobat deschiderea procesului de negociere pentru aderarea mai multor țări, inclusiv a României. Negocierile au fost deschise în anul 2000 și a durat patru ani.