Reuters: Divergențe între SUA, Ucraina și aliații europeni privind planul de pace propus de administrația Trump

Ucraina și mai mulți oficiali europeni au respins unele dintre propunerile avansate de Statele Unite în cadrul eforturilor de a pune capăt războiului cu Rusia, potrivit unor documente confidențiale obținute de Reuters. Textul integral al propunerilor, discutate la Paris pe 17 aprilie și la Londra pe 23 aprilie, relevă diferențe majore de viziune între părți.

Administrația președintelui american Donald Trump, reprezentată de emisarul Steve Witkoff, a înaintat un cadru general pentru negocieri, care includea recunoașterea de jure a anexării Crimeei de către Rusia și recunoașterea de facto a controlului Moscovei asupra altor teritorii din sudul și estul Ucrainei.

În schimb, documentul redactat de Ucraina și susținut de aliații europeni amână discuțiile teritoriale pentru după un eventual acord de încetare a focului și exclude orice formă de recunoaștere a controlului rus asupra teritoriilor ocupate.

Pe tema garanțiilor de securitate, propunerea americană prevede un sistem vag de „garanții robuste”, dar exclude aderarea Ucrainei la NATO. În schimb, versiunea ucraineano-europeană cere garanții explicite, inclusiv din partea SUA, similare articolului 5 al Tratatului NATO, fără limite asupra dimensiunii forțelor armate ucrainene și fără restricții privind desfășurarea de trupe străine pe teritoriul ucrainean.

În ceea ce privește sancțiunile, planul american prevede ridicarea completă a celor impuse Rusiei începând din 2014. Ucraina și partenerii săi propun o relaxare treptată a sancțiunilor, corelată cu atingerea unui nivel durabil de pace, cu posibilitatea reimpunerii măsurilor punitive în caz de încălcare a acordului de către Rusia.

Documentul european mai prevede și plata unor compensații către Ucraina, provenind din activele rusești înghețate în străinătate — un aspect omis din textul american, care menționează doar compensarea financiară, fără a specifica sursa.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat joi că propunerile formulate la Londra au fost deja transmise administrației Trump și a subliniat că acestea reflectă valorile și suveranitatea Ucrainei.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...