Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și Institutul de Medicină Urgentă au fost dotate cu echipamente medicale procurate cu suportul financiar al Guvernului Japoniei, prin intermediul Agenției Japoneze de Cooperare Internațională. Ajutorul a parvenit în urma vizitei unei echipe de experți din Japonia care s-a deplasat în spitale, identificând împreună cu medicii necesitățile de schimbare a echipamentelor vechi, transmite IPN.
La Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” au fost livrate opt mese de operație și 13 brancarde (mobile), în sumă totală de 370 de mii de euro. Pentru Institutul de Medicină Urgentă, lotul donat include cinci defibrilatoare și 16 brancarde (mobile), cu o valoare de 30 de milioane de yeni japonezi, echivalentul a circa 185 de mii de euro.
În luna noiembrie 2022 a fost semnat un Acord de Grant între Ministerul Sănătății și Agenția Japoneză de Cooperare Internațională, în valoare totală de circa șapte milioane de euro, pentru implementarea Programului de consolidare a sistemului medical. Astfel, cu sprijinul financiar nerambursabil oferit de Guvernul Japoniei, sunt dotate cu dispozitive medicale de ultimă generație cinci instituții medico-sanitare publice din țară: Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Institutul de Medicină Urgentă, Institutul Oncologic, Institutul Mamei și Copilului și Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.
2 thoughts on “Două spitale din Chișinău au fost dotate cu echipamente medicale din banii Guvernului Japoniei”