Curtea de Conturi a identificat mai multe nereguli și deficiențe în gestionarea fondurilor publice de către Ministerul Sănătății, de la plăți salariale pentru angajați aflați peste hotare și servicii medicale
Curtea de Conturi a identificat mai multe nereguli și deficiențe în gestionarea fondurilor publice de către Ministerul Sănătății, de la plăți salariale pentru angajați aflați peste hotare și servicii medicale
Părinții cu bebeluși care au între șapte și 11 luni își pot, de azi, vaccina copiii împotriva meningitei, infecție cu urmări grave pentru creier și sânge ce poate duce la
La mai bine de un an de când Institutul de Medicină Urgentă nu mai înhumează deșeurile anatomice rămase în urma intervențiilor, acestea fiind păstrate în frigidere, Ministerul Sănătății susține că
Ministrul Sănătății din România, Alexandru Rogobete, efectuează astăzi, 16 ianuarie, o vizită oficială la Chișinău. În cadrul vizitei, oficialul român a avut o întrevedere cu ministrul Sănătății, Emil Ceban. Discuțiile
Ministerul Sănătății schimă din nou termenul de finalizare a construcției celor două spitale regionale de la Bălți și Cahul, promise de guvernarea PAS încă în 2022. Potrivit ministrului Sănătății, Emil
Ala Nemerenco, fost ministru al Sănătății, susține că nu se aștepta să fie exclusă din noua echipă guvernamentală, mai ales că, spune ea, a avut o contribuție la victoria PAS
Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, nu va mai conduce instituția în viitorul Guvern. Într-o postare pe rețelele de socializare, oficialul a scris că „nu mă regăsesc în lista noului guvern”, fără
Poliţia din Iaşi s-a autosesizat în cazul celor şase copii care au murit la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria”, după ce au fost infectaţi cu bacteria Serratia
Pacienții diagnosticați cu cancer vor putea, de acum încolo, să efectueze chimioterapie și în raioane, nu doar la Institutul Oncologic din Chișinău. Un ordin prin care este schimbat modul de
Autoritățile anunță că primul lot de vaccinuri împotriva meningitei, aduse în premieră în R. Moldova, va ajunge până la sfârșitul acestui an. Dozele vor fi cumpărate de la o companie
Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, promitea, trei ani în urmă, în 29 iunie 2022, că „în cel mult trei ani, cu tot cu întârzieri” vor fi inaugurare cele două spitale regionale
Modul în care s-a votat Legea privind controlul tutunul la finalul lunii mai ridică semne de întrebare în rândul experților. Specialiștii susțin că documentul a fost adoptat în grabă, fiind
Parlamentul a votat astăzi în lectura a doua proiectul de lege al Ministerului Sănătății care vine cu noi restricții de reglementare a produselor de tutun, precum și extinderea interdicțiilor de
Poți să te uiți veșnic la trei lucruri: cum curge apa, cum arde focul și cum luptă Ministerul Sănătății cu fumatul, ca să parafrazăm o glumă veche, devenită axiomă între
Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, susține că știe cine sunt medicii corupți, însă nu le poate divulga numele, deoarece, în caz contrar, ar fi nevoită să lase postul de ministru pentru
Părinții pși vor putea vaccina copiii, care au mai mult de două luni, împotriva meningitei. Serul contra infecției a fost inclus în Programul Național de Imunizări ca unul alternativ, iar
Moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Sănătății, inițiată de deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), a fost respinsă de Parlament, după mai bine de trei ore de dezbateri. După discursul ministrei
Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, nu crede că mama care și-a maltratat fetița de un an și două luni suferă de depresie postnatală. Nemerenco a adăugat că femeia urmează să fie
Secretarul de stat la Ministerul Sănătății, Alexandru Gasnaș, a demisionat din funcție. Demisia a fost acceptată la ședința de miercuri a Guvernului. „În temeiul prevederilor legale se propune eliberarea domnului
În cadrul spitalului Ministerului Sănătății activa o secție de intervenții chirurgicale la nivel facial și de operații cosmetice, a anunțat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco. Demnitarul a făcut anunțul la o
În stațiile de urgență din raioane și orașe vor ajunge alte 41 de ambulanțe noi, cumpărate dintr-un credit oferit de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Costul total al acestor
Ministerul Sănătății propunea, acum câteva luni, într-un proiect de lege, interzicerea fumatul pe terasele localurilor de alimentație publică și cluburilor de noapte, precum și în stațiile de alimentare cu produse
Fumatul va fi interzis în spațiile publice deschise, cum ar fi terase, stații de așteptare, parcuri de distracții. Mai mult, restricțiile se aplică nu doar pentru țigările obișnuite, dar și pentru
Republica Moldova va împrumuta de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare peste 36 de milioane de euro pentru modernizarea și îmbunătățirea serviciilor medicale de reabilitare. Potrivit Ministerului Sănătății, proiectul
Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Ministerul Sănătății sunt vizate într-o investigație privind eventuale acțiuni anticoncurențiale. Ancheta este inițiată de Consiliul Concurenței, care anunță că urmează să verifice dacă prestarea
Proaspeții absolvenți de la medicină, inclusiv rezidenții, ale căror studii au fost achitate de stat, vor fi obligați să activeze în spitalele unde vor fi repartizați de Ministerul Sănătății cinci
Un proiect amplu de achiziție a unor incineratoare de mici dimensiuni pentru maternitățile din R. Moldova ar fi fost blocat, fără explicații, de Ministerul Sănătății. Cel puțin asta a declarat
În spitalele din R. Moldova lipsesc peste 700 de medici, în sate este cel mai mare deficit de medici de familie, iar în 18 raioane nu există nici un medic
În 2023, statul a cheltuit pentru asigurările obligatorii medicale peste 13,7 miliarde de lei. Jumătate din sumă reprezintă resurse alocate pentru internările în spitale, iar 20 la sută au fost
O companie de construcție susține că Primăria Capitalei și factorii de decizie ai Guvernului ar bloca deliberat proiectul de construcție al sediului Centrului Național de Medicină Sportivă (CNSM) „Atletmed”. Deși
Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și Institutul de Medicină Urgentă au fost dotate cu echipamente medicale procurate cu suportul financiar al Guvernului Japoniei, prin intermediul Agenției Japoneze de Cooperare Internațională.
Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, denunță scheme în sistemul de sănătate și anunță că are informații despre cum s-au făcut averi pe sănătatea și tragedia oamenilor, potrivit unei postări pe Facebook.
Fumatul va fi interzis pe teritoriul parcurilor de distracții, în zonele cu statut de zonă de odihnă și agrement atribuit de autoritățile publice locale, în parcurile acvatice, dar și în
Toată această istorie legată de fuziunea celor două spitale arată în continuare ca un vicleșug ordinar, iar ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, în loc să ne convingă de faptul că nu
După ce miercuri, 27 decembrie, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, dădea asigurări, în ședința Guvernului, că niciun angajat nu va fi demis în urma fuzionării Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma
Ministerul Sănătății, în loc să facă lumină în cazul scandalului „Toma Ciorbă”, îi bagă și mai mult pe oameni în ceață. În comunicatul făcut public în această dimineață, Ministerul Sănătății
Ministerul Sănătății insistă că reorganizarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” și Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile nu presupune închiderea instituțiilor medicale, ci doar „comasarea sub un management
Fostul director al Spitalului Republican, Anatol Ciubotaru, a criticat în termeni duri intenția Ministerului Sănătății de a comasa Spitalul „Toma Ciorbă” cu Spitalul Dermatologie și Maladii Comunicabile. Potrivit lui, această
Ministrul Sănătății pare de nezdruncinat în scandalul legat de închiderea Spitalului de boli infecțioase „Toma Ciorbă și comasarea cu Spitalul Dermatologie și Maladii Comunicabile. Într-o postare pe Facebook, ministrul Ala
Medicii din cadrul Spitalului Republican de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” au organizat un protest la sediul Guvernului, exprimându-și nemulțumirea față de propunerea Ministerului Sănătății de a fuziona instituția cu Spitalul
Colectivul Spitalului Dermatologie și Maladii Comunicabile a decis în unanimitate să amenințe cu o grevă generală și acțiuni de nesupunere civică, în cazul în care Ministerul Sănătății nu renunță la
Angajații Spitalului Clinic de Boli Infecțioase ,,Toma Ciorbă” acuză că în spatele închiderii și absorbției instituției de către Spitalul Dermatologie și Maladii Comunicabile s-ar ascunde intenția de a obține „ilegal și
Tarifele pentru serviciile stomatologice prestate contra plată de către clinicile finanțate de stat ar urma să fie dublate, iar în unele cazuri chiar triplate, potrivit unui proiect de hotărâre elaborat
Ministerul Sănătății a venit cu un răspuns, într-un final, la întrebările expediate de ZIUA.md, în legătură cu proiectul de modificare a Legii medicamentului. Este vorba despre investigația realizată de portalul
Fiecare medic va trebui să treacă printr-o evaluare a activității sale o dată la cinci ani. Anunțul vine de la Ala Nemerenco, ministrul Sănătății, care a declarat în cadrul unei
Unitatea Primiri Urgențe (UPU) a Institutului de Medicină Urgentă (IMU) a fost inaugurată, după ce a fost renovată și dotată cu echipamente medicale de ultimă generație. Costurile investițiilor ajung la
Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, e supărată din nou pe sistemul medical din țară și pe medicii care cer șpagă de la pacienți. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook,
Începând de astăzi, 1 aprilie, cetățenii moldoveni, care își cumpără poliță medicală obligatorie în mod individual, vor trebui să achite pentru ea 12 636 de lei, de aproape trei ori