
Ministerul Sănătății schimă din nou termenul de finalizare a construcției celor două spitale regionale de la Bălți și Cahul, promise de guvernarea PAS încă în 2022. Potrivit ministrului Sănătății, Emil Ceban, termenii anunțați anterior, 2028–2029, nu mai corespund situației reale, iar finalizarea proiectelor este estimată abia pentru anul 2031.
Între timp, deputatul formațiunii „Partidul Nostru”, Nicolae Margarint, membru al Comisiei protecție socială, sănătate și familie, a criticat în Parlament ritmul lent al finanțării celor două spitale.
Potrivit lui Margarint, investiția totală planificată depășește 2 miliarde de lei, însă până acum au fost cheltuite doar 50 de milioane, iar în proiectul bugetului pentru 2026 sunt prevăzute doar alte 30 de milioane.
„Cu un asemenea ritm al finanțării, acest spital nu va fi finalizat nici peste zece ani, deși nevoia este urgentă, iar presiunea pe sistemul medical existent este enormă”, a declarat Margarint, adresându-se ministrului finanțelor, Andrian Gavriliță, care a prezentat în plen proiectul bugetului de stat pentru 2026.
Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, promitea, mai bine de trei ani în urmă, în 29 iunie 2022, că „în cel mult trei ani, cu tot cu întârzieri” vor fi inaugurare cele două spitale regionale de la Bălți și Cahul. Oficialul dădea asigurări, în cadrul unei conferințe de presă, că autoritățile „au un plan consistent” și că vor încerca „să se miște mai repede”.
În 24 iunie 2025, Guvernul abia a aprobat inițierea negocierilor asupra unui contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare de 101 milioane de euro, pentru construcția Spitalului Regional Cahul.
Spitalul de la Cahul ar urma să deservească 300.000 de locuitori din raioanele Cahul, Comrat, Leova, Ceadîr-Lunga, Taraclia, Cantemir și Vulcănești, oferind servicii medicale moderne mai aproape de casă.
Și în ceea ce privește spitalul regional de la Bălți, proiectul este în stadiu incipient. În martie 2025, Guvernul anunța că Uniunea Europeană va acoperi costurile de elaborare a documentelor de proiectare pentru construcția instituției medicale. Valoarea totală a proiectului de construcție a Spitalului Regional Bălți este de 108 milioane de euro, iar darea în exploatare este preconizată pentru începutul anului 2029.
Când va fi gata, spitalul de la Bălți ar urma, potrivit promisiunilor autorităților, va avea o suprafață de aproximativ 38.000 de metri pătrați, 340 de paturi în regim de spitalizare și 78 de paturi în regim ambulatoriu.