Drama lui Gheorghe Urschi. De aproape 15 ani, artistul a dus o luptă grea cu sechelele lăsate după două accidente vasculare cerebrale

Cunoscutul regizor, actor și scenarist Gheorghe Urschi a dus o luptă grea în ultimii aproximativ 15 ani cu sechelele rămase după două accidente vasculare cerebrale. Primul ictus, artistul l-a suferit la Chișinău, în iunie 2011, la vârsta de 63 de ani, după o deplasare în România, care l-ar fi suprasolicitat. Gheorghe Urschi avea deja de câțiva ani diabet zaharat.

Îndrăgitul artist a fost, inițial, internat în stare gravă la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Au urmat trei luni la spital, unde familia a acuzat neglijență din partea personalului medical, precum neadministrarea medicamentelor vitale, supradozare cu substanțe neurostimulante, deshidratări, acțiuni care, potrivit fiicelor artistului, au dus la al doilea ictus, după care Gheorghe Urschi nu a mai putut vorbi.

„Îmi amintesc cum un grup din 5 medici (comisia!!) stătea în fața patului lui tata și mă rușina pe mine. Unul din ei încerca să îmi explice că tata e legumă și că nu mai înțelege nimic, căci așa viață a dus el, că anume ăsta îi este firescul final. Medicul și-a asumat rolul de judecător suprem pentru a-și camufla incompetența”, declara într-un interviu din 2020 Laura Urschi.

Ulterior, în septembrie 2011, artistul a fost internat la un centru de reabilitare din Israel, acolo unde a urmat un șir de cursuri timp de patru luni. Datorită specialiștilor și insistenței familiei, Gheorghe Urschi a revenit acasă, în ianuarie 2012, pe propriile picioare.

„În Israel tata a fost dus pe targă, în stare foarte gravă. După două săptămâni i-au fost stabilizați toți parametri fiziologici și a început reabilitarea. Ea a fost complexă, cu accent pe abilitatea motorie și cognitivă. La început îl duceam în brațe, apoi a făcut un pas și apoi 3, și apoi 800 m în fiecare zi. Mersul era vital, deoarece rata mortalității e mult mai mare pentru cei ce rămân țintuiți patului sau în cărucior, deși în Israel a fi pacient cu dezabilități nu înseamnă condamnare socială”, declara Laura Urschi.

După revenirea acasă, a urmat o perioadă dificilă pentru îndrăgitul artist, care a dus permanent o lupăt cu sechelele lăsate de accidentele vasculare. Gheorghe Urschi a depins de medici, fiind periodic internat pentru diferite tratamente, de specialiști, și, nu în ultimul rând, de îngrijitori. De asemenea, artistul a avut un regim complicat, cu alimente și produse speciale.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...