După atacul asupra Kievului, Zelenski pune presiune pe SUA și Europa: Ucraina are nevoie urgentă de sisteme Patriot 

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că este „de o importanţă critică” ca summitul NATO care începe marţi la Ankara să se încheie cu noi măsuri concrete privind consolidarea apărării aeriene ucrainene. Declarația a fost făcută la câteva ore după ce un nou atac masiv al Rusiei asupra Kievului a ucis ce puțin zece persoane. 

„Cât timp rachetele Patriot rămân în depozitele aliaţilor noştri, Rusia va fi încurajată să continue să distrugă clădiri rezidenţiale. Statele Unite şi Europa au suficiente resurse pentru a opri acest teroare”, a scris pe X Volodimir Zelenski, condamnând atacul, informează EFE preluată de Agerpres. 

Rusia a lansat sute de drone şi zeci de rachete Potrivit forţelor aeriene ucrainene, Rusia a atacat luni dimineaţă cu 351 de drone şi 68 de rachete, printre care 23 balistice Iskander-M şi şase antinavă Zircon şi Oniks. Niciuna dintre rachetele balistice şi antinavă nu a putut fi doborâtă, iar toate şi-au atins ţintele. Potrivit Ministerului Apărării rus, în atac au fost lovite companii de apărare şi instalaţii energetice din Kiev, precum şi aerodromuri militare din mai multe regiuni ucrainene.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...