După blackoutul parțial, R. Moldova și-a acoperit aproape integral consumul de energie din surse interne

La o zi după întreruperea parțială a alimentării cu energie electrică, Republica Moldova a reușit să-și acopere consumul aproape în totalitate din surse proprii.

Potrivit datelor oficiale, la ora 12:42, producția internă a asigurat 94% din necesarul de energie electrică al țării. Doar 29,5 MW au fost importați prin cele patru linii de 110 kV, activate în regim insular cu sistemul energetic al României.

„376 MW au fost generaţi de centralele electrice cu termoficare de la Termoelectrica şi CET Nord, peste 118 MW de panourile fotovoltaice, peste 18 MW şi, respectiv, 10 MW de hidrocentrale şi eoliene”, transmite canalul oficial al Guvernului „Prima Sursă”, într-un comunicat.

Autoritățile atrag atenția că dimineața și seara, atunci când cererea de energie este mai mare, iar producția solară lipsește, balanța energetică se poate modifica semnificativ.

„Acesta este tabloul pentru o anumită oră. În intervalele de vârf, consumul crește, iar energia solară nu este disponibilă, ceea ce schimbă situația”, precizează autoritățile din domeniu.

Pentru a reduce dependența de importuri și a valorifica mai eficient energia regenerabilă, autoritățile estimează că, pe parcursul acestui an, vor fi instalate aproximativ 200 MW de sisteme de stocare a energiei (BESS). Acestea vor permite acumularea energiei produse în timpul zilei și utilizarea ei în perioadele cu consum ridicat, seara și dimineața.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...