După excluderea din PAS, Olesea Stamate spune că are planuri politice, pe care le va anunța în curând

Deputatul Olesea Stamate, exclusă vineri din PAS în urma scandalului interlopilor eliberați din pușcărie, susține că nu va renunța la mandatul de deputat, așa cum i-a cerut partidul de la guvernare, și a dat de înțeles că are noi planuri politice.

„Încă nu am depus mandatul de deputat și nu știu dacă o voi face. Așa cum am promis în campania electorală, eu voi continua să lupt pentru dreptate și justiție. Din ce ipostază voi face acest lucru, voi vedea, voi comunica în scurt timp”, a declarat Olesea Stamate în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Olesea Stamate a fost exclusă din PAS în contextul recentelor eliberări din penitenciar ale interlopilor condamnați la detenție pe viață și care în urma unei legi a amnistiei, promovată acum trei ani de PAS și promulgată de Maia Sandu, au reușit să obțină o pedeapsă mai blândă, iar ulterior eliberarea condiționată.

Printr-un comunicat, PAS a declarat că, deși a susținut Legea Amnistiei, aceasta a fost „modificată manipulativ”, iar ulterior a produs un efect grav. Partidul de la guvernare a declarat că a votat legea, inclusiv câteva amendamente semnate exclusiv de Olesea Stamate, „din cauza unui abuz de încredere”.

În replică, Olesea Stamate a declarat că a acționat legal și corect, iar toate deciziile luate de PAS sunt motivate politic și fac parte dintr-un „atac informațional dur”.

„Înțeleg contextul politic și atacul informațional dur din ultimele zile, direcționat atât împotriva partidului, cât și împotriva mea personal, mai ales într-un an electoral sensibil. Cunosc adevărul și am sufletul împăcat: toate acțiunile mele au fost corecte și legale”, a scris Olesea Stamate.

În contextul eliberării condoționate, în luna martie, a celor doi interlopi Alexandru Sinigur și Iurie Radulov, închiși pe viață, Olesea Stamate a declarat că eliberarea celor doi nu are legătură cu Legea amnistiei promovată în 2022 și că „insinuările” au scopul de a o discredita.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...